Romgaz vrea sa devina furnizor de energie si gaze
Actionarii producatorului de gaze naturale Romgaz, controlat de statul roman cu peste 70% din actiuni, au fost convocati luna viitoare pentru a aproba asocierea companiei cu Societatea de Administrare a Participatiilor in Energie (SAPE), detinuta 100% de ministerul de resort, in vederea infiintarii unei firme de furnizare de gaze si electricitate.
Astfel, pe ordinea de zi a AGA din 11 decembrie se afla “aprobarea constituirii unei societati pe actiuni, care va avea ca obiect principal de activitate furnizarea de gaze naturale si energie electrica, in asociere cu Societatea de Administrare a Participatiilor in Energie SA (SAPE SA) si a actului constitutiv al acestei societati”. Proiectul a fost aprobat de principiu de actionarii Romgaz in luna ianuarie a acestui an.
Potrivit unui document de atunci al companiei, noua firma avuta in vedere a fi infiintata prin asocierea Romgaz cu SAPE ar urma sa atace piata consumatorilor finali de gaze si energie, “un segment de piata pe care, pana in prezent, Romgaz are o prezenta scazuta in raport cu ceilalti producatori de pe piata interna (cota de piata pe piata consumatorilor finali a Romgaz este in prezent la un nivel de doua ori mai scazut decat cel al principalului concurent (OMV Petrom – n.r.) pe piata din Romania)”.