Sa nu ne amagim: fara gaze din import nu prea avem cum trece iarna (partea I)

Sistemul actual de gaze din România a fost construit în ultimii ani astfel încât să nu poată funcționa fără importuri de gaze în perioada rece

 Modul de concepere a sistemelor de gaze în România, amplasarea surselor la distante mari de centrele de consum, depletarea zacamintelor de gaze în ultimii 25 de ani, comportamente şi mentalităţi în neconcordanta cu elementele de piaţă concurenţială, lipsa aplicării legislaţiei etc., determina nesatisfacerea cererii de gaze naturale în perioada rece a anului fără importuri de gaze. Sistemic nu putem să asigurăm continuitatea livrării gazelor consumatorilor români fără importuri și tot sistemic avem o mare vulnerabilitate a securități în asigurarea cu gaze a tuturor conumatorilor, deoarece ne închidem consumul pe cea mai vulnerabilă componentă sursă de gaze – importul de gaze.

Astfel, afirmațiile cum că suntem cea mai puțin vulnerabilă țară din Europa în ceea ce privește asigurarea cu gaze a tuturor consumatorilor trebuie abordată cu prudență. Vulnerabilitatea unei țări nu este dată doar de cât importă într-un an ci de cât de mult importă într-o oră/zi de maxim de consum, care sunt resursele stocate disponibile orar pe care te poți baza în situația în care nu ai gaze din import, care sunt alternativele energetice imediate pe care un consumator le poate folosi în situația lipsei gazelor și mai ales dacă importul este sursa pe care urmează să-ți închizi balanța.

Important de precizat că această analiză a fost prezentată în anul 2011 Grupului de Lucru pentru Securitatea Energetica a Romania de pe lângă Guvernul României, sesizându-se importanța dezvoltării unui plan de depozitare a gazelor naturale (prin construirea unor depozite care sa asigure acoperirea varfuriulor mari de consum orare, cele existente nefiind capabile pentru aceasta) care să asigure în perspectivă securitatea energetică a României, aspect care nu a fost luat în considerare.

Analizând piata de gaze din Romania in ultimii ani, cererea si consumul de gaze, putem trage următoarele concluzii succinte:

• cererea de gaze in anumite perioade din iarna nu este satisfăcută ;
• tendinţa livrărilor de gaze în perioada rece este continuu descrescătoare pe parcursul celor trei luni de iarna, urmare a extragerii gazelor din depozitele de inmagazinare gaze.
• din analiza evoluţiei consumului de gaze pe sectoare de activitate se observă că în perioadele cu vârf de consum, când temperatura exterioară prezintă valori coborâte, în sectoarele « chimie şi petrochimie », « metalurgie » şi «producerea energiei electrice» se înregistrează scăderi ale livrările, care sunt mai accentuate în luna februarie atunci când capacităţile de extracţie din depozite sunt inferioare lunii decembrie şi chiar ianuarie.
• conform datelor de pe site-ul meteoromania.ro, la nivelul fiecărui an se constata existenţa a 7 perioade cu temperaturi medii zilnice coborate, dintre care 3 sunt cu temperaturi extreme (<-5 C) ;
• durata medie a perioadelor cu vârf de consum zilnic variază între 4 – 10 zile (maxima înregistrată în 10 ani fiind de 19 zile), numărul mediu total de zile cu vârf zilnic de consum în Bucureşti fiind de 49 pe tot sezonul rece. Numărul de zile în care temperatura medie zilnica se găseşte sub -5 C este de 20 de zile.

Modul în care a fost concepută funcţionarea sectorului gazelor naturale din România, în anii `70, care nu a suferit modificări substanţiale, face ca necesarul de gaze din import, chiar şi în cazul eliminării  „producătorilor de energie şi de îngrăşăminte chimice ard gaze de pomană”,  să nu poată elimina total importurile de gaze.

Există o diferenţă semnificativă în abordarea bilanţieră a problematicii surselor şi consumului de gaze anual, şi asigurarea continuă şi sigură a gazelor la vârf de consum. Calculul conform căruia consumul de gaze anual în România, urmează să egaleze producţia de gaze şi îndreptarea astfel a României către Independenţă Energetică se va lovi de două realităţi evidente:

• vârfurile de consum din România depăşesc cu 10 – 15 mil mc/zi potenţialul de asigurare cu surse exclusiv din intern;
• presiunea medie a gazelor în punctele iniţiale ale conductei, nu permit transportul gazelor, prin actualul SNT pe distanţe mari la vârf de consum, ceea ce face ca acele gaze, care chiar dacă există sub aspect bilanţier, să nu curgă continuu şi în cantităţi suficiente până la locurile de consum (respectiv zone de consum din Moldova, Banat, Bihor, Satu Mare, Baia Mare, Slobozia etc.).

Reducerea dependenţei de import, până la eliminarea sa, este un obiectiv realist, dar într-o altă construcţie a sectorului gazier: tehnic – juridic – economic şi nu trebuie realizat în detrimentul bunăstării economice a românilor.

Această abordare poate să ia în considerare regândirea sistemului de transport, astfel încât tranzitarea gazelor de la vest la est şi de la sud la nord, dar şi vice-versa, să asigure energia necesară ca suport de transport şi de echilibrare între diverse zone, coroborat cu dezvoltarea sistemelor locale care să permită preluarea gazelor naturale de la zăcămintele locale şi transportul lor pe distanţe relativ restrânse. Această abordare trebuie să fie posibilă din punct de vedere tehnic şi atractivă din punct de vedere al tarifelor practicate. Regândirea sistemului de transport sub aspect juridic (reguli distincte pentru fiecare categorie de sistem) – tehnic (regimuri tehnologice, abordări investiţionale, operaţionale şi de mentenabilitate diferite pe categorii de sisteme) – economic (metodologii de tarifare, redevenţe, taxe, tarife distincte pe categorii de sisteme), ar permite preluarea gazelor din zăcămintele locale şi transportul lor în funcţie de presiunile disponibile, dar şi tranzitul bidirecţional printr-un sistem naţional compatibil cu sistemele de transport ale ţărilor vecine, preluarea eventualelor gaze descopeirte în noi zăcăminte de gaze convenţionale şi neconvenţionale, interconectarea cu sistemele actuale şi viitoare de transport gaze TAP, TANAP, South Stream, ar asigura funcţionarea sectorului gazier în concordanţă cu principiile de business promovate de Directivele şi Regulamentele Europene, dezvoltarea economică a României şi securitatea energetică a României (inclusiv prin reducerea dependenţei energetice).

Pentru a raspunde cerintelor de consum, asigurarea securitatii livrarii si sigurantei functionarii sistemelor, propunem o noua viziune asupra rolului depozitelor din Romania sub două aspecte cel privind tipul de depozite necesar a fi construite în România și regândirea rolului depozitelor existente în România pentru a asigura securitatea energetică a României, continuitatea în asigurarea cu gaze a consumatorilor și reducerea dependenței de importuri.

1. Tipul de depozite necesar a fi construite în România

Liberalizarea pieţei de gaze din România suprapusă peste o modificare substanțială a curbelor de consum și a celor de producție, face ca folosirea depozitelor de înmagazinare a gazelor naturale pe care le are România, depozite în zăcăminte depletate să fie nesatisfăcătoare. Depozitele de înmagazinare a gazelor în zăcăminte depletate sunt depozite care nu au capacitatea de a satisface creșteri bruște ale consumului de la o zi la alata, aspect cu care se confruntă iarna România. Asta face ca Romania să se echilibreze cu importuri de gaze ceea ce face imposibilă în prezent reducerea totală a dependenței de importuri. Trebuie înțeles că sistemul de gaze este astfel construit încât să nu poată funcționa fără importuri.

Pentru a putea satisface vârfurile de consum în zilele în care temperatura exterioaraă scade brusc se folosesc peste tot în lume gaze din depozite de gaze realizate în zăcăminte de sare sau în strate acvifere. Aceste depozite au capacitatea de a pune rapid pe piață cantități foarte mari de gaze și astfel de a asigura continuitatea livrării gazelor la consumatori. În fapt majoritatea țărilor au mai multe tipuri de depozite pentru a putea satisfece cererea de gaze iarna (saline, acvifere, depletate).