Pentru a intelege punctul de cotitura la care a ajuns Romania in relatiile comerciale cu gaze din fosta Uniune Sovietica se impune o scurta trecere in ravista a acordurilor semnate de-a lungul anilor intre partea romana si partea rusa si mai ales pozitia de pe care Romania a negociat. In momentul de fata tara noastra a inghetat aproape total relatiile comerciale cu Rusia in ceea ce priveste aprovizionarea cu gaze si a lasat cu buna stiinta aceasta operatiune in seama a doua companii private, controlate de Gazprom. In conditiile in care productia actuala de gaze a Romaniei este intr-un declin evident, iar necesarul de consum este  intr-o crestere constanta (s-a ajuns sa importam deja o treime din necesarul de consum de gaze) si in situatia in care in cel mai bun caz gazele din Marea Neagra vor fi exploatate in 2026, urmeaza o perioada in care se impune sa ne redefinim relatiile cu Rusia, cel putin la nivel diplomatic.

Nici un Guvern, minister sau companie romaneasca nu au reusit in ultimii aproape 20 de ani abordarea importului de gaze naturale din Federatia Rusa printr-un contract direct cu GAZPROM si, probabil, acest lucru nu se va intampla nici in urmatorii ani. Din pacate, situatia in care am ajuns se datoreaza exclusiv oficialitatilor romane, care in anul 2000 au „fabricat” ruperea conventilor existente intre Romania si Rusia si au dat curs liber intermediarilor, respectiv cresterii pretului gazelor de import in Romania.

Cum s-a ajuns aici? Consmuatorii de gaze din Romania trebuie sa stie ca la 25 octombrie 1996 s-a incheiat, la Moscova, Conventia intre Guvernul Romaniei si Guvernul Federatiei Ruse , privind extinderea capacitatilor conductelor de tranzit gaze pe teritoriul Romaniei, pentru cresterea livrarilor de gaze naturale din Federatia Rusa in terte tari si in Romania, aprobata prin HG 1369/1996 si publicata in MO 339/11.12.1996.

Conform ART. 2 din HG 1369/1996 « Regia Autonoma a Gazelor Naturale “Romgaz” Medias va intreprinde masurile necesare pentru aducerea la indeplinire a prevederilor Conventiei intre Guvernul Romaniei si Guvernul Federatiei Ruse ».

Conventia intre Guvernul Romaniei si Guvernul Federatiei Ruse, aprobata prin HG 1369/1996, stabilea cateva masuri  efective :
–          conform art. 1 din Conventie  “Partea rusa va asigura conditiile pentru livrarile de gaze naturale din Federatia Rusa in Romania, iar partea romana va asigura conditiile de tranzit pe teritoriul Romaniei;
–          conform art. 2 din Conventie  urma “crearea unei societati pe actiuni intre Romgaz – R.A. si RAO Gazprom in Romania, in conformitate cu legislatia romana, al carei obiect de activitate va fi cumpararea gazelor naturale rusesti si vinzarea lor ulterioara consumatorilor diferitelor sectoare economice din Romania”.

Pretul gazelor din Federatia Rusa era scazut, pana in anul 2000, urmare a dublei mize din contractul existent : interesul romanilor de a avea gaze ieftine si cel al rustilor de a avea tarife mici de transport pe teritoriul Romaniei.

Cel mai important aspect al Conventiei era stabilirea unei corelatii intre activitatea de tranzit a gazelor pe teritoriul Romaniei si activitatea de import gaze, inclusiv sub aspectul negocierii preturilor gazelor de import si  a negocierii tarifelor de transport. Acest aspect aducea o crestere a puterii de negociere a pretului gazelor importate, fapt sesizat de catre celelalte tari din jurul Romaniei, care au mentinut conventiile si aceste corelatii. Spre exemplu, acest avantaj a fost jucat in repetate randuri de Ucraina, care a reusit sa obtina preturi mai avantajoase la gazele naturale importate, in momentele in care intentiona sa creasca tarifele de tranzit a gazelor pe teritoriul ei.

Revenind la Conventia dintre Romania si Rusia, aceasta stabilea la art. 9: « Partile recunosc ca, pentru realizarea colaborarii prevazute in prezenta conventie, sint responsabile urmatoarele organizatii: din partea romana – “Romgaz” – R.A. si  din partea rusa – RAO “Gazprom”. De asemenea, la art 15se preciza ca ” In cazul reorganizarii “Romgaz” – R.A. si/sau a RAO Gazprom, partile vor stabili succesorii de drept care vor asigura indeplinirea integrala a contractelor si a acordurilor semnate in conformitate cu prezenta conventie.

Urmarea reorganizarii prin divizare a fostei SNGN Romgaz S.A., conform art.1. din HG nr. 334/2000, Romgaz se desfiinteaza si:
„se infiinteaza urmatoarele societati comerciale:
a) Societatea Nationala de Transport Gaze Naturale “Transgaz” – S.A;
b) Societatea Comerciala de Explorare si Productie a Gazelor Naturale “Exprogaz” – S.A;
c) Societatea Comerciala de Distributie a Gazelor Naturale “Distrigaz Nord” – S.A;
d) Societatea Comerciala de Distributie a Gazelor Naturale “Distrigaz Sud” – S.A;
e) Societatea Nationala de Depozitare Subterana a Gazelor Naturale “Depogaz”,
In urma desfiintarii ROMGAZ, in anul 2000, Guvernul Romaniei trebuia sa numeasca societatea care sa infaptuiasca masurile stabilite prin Conventie : numirea unei societati ca succesoare de drept a ROMGAZ., care sa realizeze elementele convenite, adica importul de gaze direct de la GAZPROM si realizarea unei societati mixte cu capital roman si rusesc care sa lucreze ca intermediar pe piata din Romania.

Renuntarea la importul direct din Federatia Rusa a fost premeditata de catre oficialii romani in anul 2000.

Aceasta omisiune a fost una premeditata deoarece, Guvernul (a se citi Guvernele de la Bucuresti) a stabilit succesoare pentru unele parti din Conventie prin :
–          HG 479/2000 publicata in MO 269/2000, prin care este numita societatea TRANSGAZ, ca fiind societatea care va «continua colaborarea prevazuta in cadrul Conventiei privind construirea unei conducte pe teritoriul Republicii Socialiste Romania pentru tranzitarea de gaze din Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice in Republica Bulgaria »
–          HG 656/2001 publicata in MO 436/2001, care a numit TRANSGAZ, ca fiind societatea care va „intreprinde masurile necesare pentru aducerea la indeplinire a prevederilor conventiei  mentionate la art. 1”, respectiv continuarea colaborarii cu GAZPROM privind tranzitul de gaze.
Renuntarea la importul direct din Federatia Rusa, de catre o companie de stat, s-a facut cu scopul evident ca acest contract sa fie preluat de catre o firma privata.

Modificarile legislative in ceea ce priveste partea romana, realizate in anul 2000, au fost gandite de asa natura incat sa permita transferul contractelor de import gaze cu GAZPROMUL de la fosta regie ROMGAZ catre o alta firma, privata. Faptele au facut ca GAZPROM sa joace o carte mai inteligenta si sa determine impunerea pe piata din Romania nu a intermediarului dorit de romani , ci a celor doriti de el.

Romania a fost singura tara din Europa de Est care a rupt (din proprie initiativa) corelatia pret gaze de import – tarif de tranzit, care permitea obtinerea de preturi mici la gazele importate. In schimb a permis accesul intermediarilor.

Astfel, pentru o perioada de 30 de ani, capacitatile de import gaze in Romania, la nivelul celor convenite in Conventia dintre GAZPROM si ROMGAZ din anul 1996, sunt contractate de doua firme cu capital rusesc:
– Wintershall Elvetia, cu capital Gazprom, cu scopul de a furniza gaze naturale rusesti in tari din Europa.
– Imex Oil este detinuta de firma Conef, care este controlata de Vimetco, actionarul majoritar al producatorului de aluminiu Alro Slatina.

Distrugerea relationarii dintre pretul gazelor importate si gazele tranzitate prin Romania a determinat suprapreturi la gazele din import in ultimii 20 de ani.

Ce a fost inainte de 1990?

Istoria proiectelor comune dintre Rusia si Romania in domeniul gazelor naturale

Relatia dintre Federatia Rusa (fosta URSS pana in anul 1989) si Romania, in domeniul gazelor naturale, a urmat de a lungul timpului alternante in opinii si actiuni.  

Dupa al doilea razboi mondial, in sfera de influenta a fostei URSS, in care se afla si Romania, s-a procedat la constituirea unei organizatii de colaborare economica si tehnico-stiintifica multilaterala intre tarile din sfera respectiva, conceputa si ca o replica la Planul Marshall si la integrarea economica interstatala occidentala ce incepea sa se contureze. Astfel, in ianuarie 1949 s-a infiintat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER). Membrii fondatori, alaturi de URSS si Romania au fost: Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia si Ungaria, ulterior aderand: RD Germania, Mongolia, Cuba, Vietnam. Scopul acestei organizatii era coordonarea planurilor de dezvoltare a economiilor nationale, specializarea si cooperarea in productie, coordonarea principalelor cercetari stiintifice si tehnice care prezinta interes reciproc. In cadrul acestei organizatii, pe langa organele de conducere, s-au constituit Comisiile permanente pe ramuri care se intruneau periodic si analizau situatia si perspectivele respectivei ramuri inclusiv in ceea ce priveste gazele naturale.

In anul 1970 se infiinteaza Banca Internationala de Investitii (BII), ai carei membri erau Bulgaria, Cehoslovacia, Cuba, Mongolia, Polonia, RDG, Romania, Ungaria, URSS si Vietnam. Obiectivul activitatii ei era de a concentra resursele destinate investitiilor industriale si de alta natura din tarile membre interesate si de a acorda credite pe termen lung si mijlociu, in ruble transferabile, pe o durata maxima de 15 ani. Prin constituirea BII s-a urmarit si largirea bazei de materii prime, energie si combustibil, unul din principalele obiective finantate de ea fiind construirea conductei de gaze Orenburg (zacamand situat in sudul Rusiei) pana la granita de vest a URSS, in lungime de 2.700 km.

Acest proiect, care punea bazele sistemelor de tranzit international cu gaze si a alimentarii cu gaze a tarilor europene, a stabilit ca fiecare tara, sa-si construiasca propria portiune din conducta prin forte proprii urmand ca ulterior, in contrapartida. sa beneficieze de gaze naturale livrate de fosta URSS. Aceasta intelegere nu se adresa si Romaniei, fiind singura tara care isi construia propriul tronson de conducta fiind platita pentru aceasta operatie. Aceasta situatie se datora unor inalti functionari din Romania, care la primele discutii cu sovieticii din anul 1964 privind acest proiect au sustinut sus si tare ca acest proiect nu prezinta interes fiindca „Romania pluteste pe o mare de petrol si doarme pe o perna de gaz”, dupa cum declara mai tarziu Nikolai Baibakov – seful GOSPLAN al URSS.

„Romania pluteste pe o mare de petrol si doarme pe o perna de gaz” – afirmatii ale oficialilor romani, care au adus in anul 1964 excluderea Romaniei din randul tarilor beneficiare de gaze rusesti.

In anul 1970, la Giurgiu, s-a semnat “Conventia Interguvernamentala romano-bulgara pentru tranzitarea de gaze din URSS in Bulgaria”, care prevedea:

–         ca plata a proiectarii, construirii si lucrarilor de intretinere si reparare a conductei pe teritoriul Romaniei, sa fie asigurata de partea bulgara;

–         conducta este proprietatea statului roman, avand durata de serviciu de 30 de ani din momentul punerii in functiune, aceasta fiind asimilata si cu durata de valabilitate a Conventiei;

Proiectarea, construirea si exploatarea unei conducte pentru transportarea de gaze naturale, pe teritoriul Romaniei de la frontiera de stat dintre Romania si fosta Uniune Sovietica, cu punct de trecere in zona orasului Isaccea, pana la frontiera de stat dintre Romania si Bulgaria, ca punct de trecere in zona Negru Voda – Iovkovo, tranzitarea de gaze facandu-se cu destinatia unica pentru necesitatile interne ale Bulgariei (conducta de tranzit gaze Dn 1000 x 55 bar avand capacitatea de transport: 8 miliarde m³/an  – 24 milioane m³/zi)

In anul 1974, la Sofia,  s-a semnat “Conventia generala cu privire la colaborarea in valorificarea zacamantului de gaze condensate de la Orenburg si construirea conductei magistrale de gaze Orenburg-granita de vest a URSS si livrarile de gaze naturale din URSS”, intre Guvernele Bulgariei, Ungariei, Poloniei, Romaniei, Cehiei, RDG si URSS si care a pus bazele efective de construire a sistemului international de transport gaze naturale in Europa.

Constientizarea situatiei rezervelor de gaze naturale din Romania si tinand cont de nivelul anual al consumului de gaze, dupa anul 1975 s-a acceptat situatia critica in care se gasea Romania in ceea ce priveste balanta gazelor naturale si a inceput o puternica campanie diplomatica pentru accesarea resurselor rusesti de gaze naturale. Astfel, d-l Barladeanu, membru al Comitetului Central al Partidului Roman, a fost insarcinat pentru a negocia cu sovieticii inceperea importului de gaze din URSS in Romania, oficialii romani recunoscand ca „Marea nu este decat un lac de petrol, iar perna doar un puiut de gaze”.

„Marea nu este decat un lac de petrol, iar perna doar un puiut de gaze” – repozitionarea oficialilor romani, au adus in anul 1978 includerea Romaniei in randul tarilor importatoare de gaze rusesti.

Ulterior “Conventie generale”, dupa dese interventii ale d-lui Barladeanu s-a reusit in 9 februarie 1976 la Moscova, sa se incheie “Conventia interguvernamentala” Romania-URSS, privind valorificarea zacamantului Orenburg si livrarile de gaze din URSS in Romania, prin care se stabilea cota de participare a partii romane la realizarea obiectivului si cantitatea de gaze ce urma sa se livreze Romaniei anual in contul acestei datorii. Acelasi Baibakov seful GOSPLAN -ului afirma: “ fara interventia boierului de Mauerer (fost prim ministru al Romaniei), care stie sa vorbeasca, Romania nu ar fi primit niciodata gaze”.

Conventia interguvernamentala prevedea ca pentru participarea Romaniei la realizarea obiectivului (inclusiv dobanzi calculate), URSS va livra Romaniei timp de 12 ani gaze naturale in cantitate constanta. Livrarile de gaze in Romania  incep in 1978.

Pe plan international in aceasta perioada au loc doua mari crize energetice, in anii 1973-1974 si respectiv 1981-1982, care determina modificari in politica multor tari (identificarea unor surse alternative de energie viabile, diversificarea furnizorilor de energie, orientarea spre industria usoara, cresterea eficientei instalatilor etc.).

Aceasta noua abordare la nivel mondial, determina continuarea relatilor dintre Romania si fosta URSS, iar in anul 1986, la Moscova se semneaza “Conventia intre Guvernul Romaniei si al URSS privind tranzitul pe teritoriul Romaniei a gazelor naturale din URSS catre Turcia, Grecia si alte tari”, care prevedea construirea de catre partea romana a unei conducte de 1220 mm x 187 km x 55 bar, pentru transportul gazelor naturale pe teritoriul Romaniei. Gazele predate de URSS in punctul Isaccea (granita cu Ucraina) vor fi transportate de partea romana si predate in punctul Negru Voda (granita cu Bulgaria) reprezentantilor  URSS. Fosta URSS urma sa plateasca servicii de transport gaze naturale, pentru tranzitarea teritoriului Romaniei, la capacitatea comandata a conductei magistrale (10 mld mc/an), sub forma de gaze naturale livrate in Romania.

Ulterior anului 1989, relatile dintre Romania si Federatia Rusa (continuatoarea politicii in sectorul gazelor naturale) au continua si astfel in 1996, s-a incheiat la Moscova, „Conventia intre Guvernul Romaniei si Guvernul Federatiei Ruse privind extinderea capacitatii conductelor de tranzit gaze pe teritoriul Romaniei pentru cresterea livrarilor de gaze naturale in terte tari (Turcia, Grecia si alte tari) si in Romania”.

In baza acestei Conventii s-a:

–  construit punctul de import gaze Mediesu Aurit (granita romano-ucraineana), cantitatile de gaze naturale  ce pot fi importate prin aceasta conducta sunt de 4 miliarde mc/an. Constructia conductei a fost finalizata la sfarsitul anului 1999.

–  construit o noua conducta de tranzit gaze Dn 1200 x 54 bar Isaccea – Negru Voda, cu o capacitate de 10 mld mc/an. Aceasta a fost finalizata in 2003.

Ulterior anului 2004, colaborarea dintre cele doua tari in domeniul gazelor s-a racit substantial, ea reducandu-se la cateva intentii de colaborare, niciuna materializata in proiecte.