Singura modalitate de a soluționa problema ”erorii” în legea ”Taxei de Solidaritate”! 

Având în vedere ”eroarea” din legea ”Taxei de Solidaritate” și faptul că nu se poate aplica nici o lege care să producă efecte retroactive, singura modalitate de a mai aduce sumele conjuncturale obținute în anul 2022, în folosul românilor, este folosirea ”voluntară” a acestor bani într-un Proiect Național Social.

Orice supraprofituri care se produc în mod conjunctural trebuie să se reîntoarcă parțial spre comunitatea care a generat supraprofiturile. Nu este corect ca supraprofiturile să ajungă doar în mâna acționarilor (indiferent dacă acționariatul este de stat sau privat), dar nici să devină supraimpozite și care să se piardă în găurile negre ale bugetului de stat (în anul 2013 se instituia supraimpozitarea profiturilor din sectorul gazelor naturale destinate protejării consumatorilor vulnerabili, dar banii au fost cheltuiți, iar consuamatorii vulnerabili nu au beneficiat 10 ani de aceste fonduri).

Apreciem că o prevedere în lege privind obligativitatea reinvestirii supraprofiturilor și doar în situația în care nu se întâmplă acest lucru să se treacă la supraimpozitarea firmelor, o astfel de construcție putea să stabilească obligația aplicării indiferent de cifra de afaceri și mai mult ar fi atras participarea companiilor la aceste construcții. O astfel de construcție ar fi fost win-win-win (cetățeni – stat – firme). Cetățenii – pentru că ar fi avut access la produse care astăzi nu sunt produse în România sau nu sunt în cantități suficiente, fiind importate și astfel având prețuri mai mari. Stat – deoarece se creștea reziliența și securitate națională, se dezvoltau noi bussinesuri generatoare de taxe și impozite la bugetul de stat. Firme – existența unei cereri mai mari decât oferta energetică, determina oricum necesitatea unor investiții în sectorul energetic, iar acestea aduceau noi viitoare profituri.

În schimb Guvernul a ales să stabilească printr-o ordonanță de urgență (OUG 186/2022) că urmează să achite supraprofituri doar companiile care din următoarele activitatăți definite de codul CAEN – 051 extracție cărbune; 061 extracție țiței; 062 extractie gaze naturale; 191 fabricarea produselor de cocserie și 192 fabricarea produselor obtinute din prelucrarea titeiului adună mai mult de 75% din cifra de afaceri totală a companiei. Legislația, astfel este clară, se efectuează calculul care însumează toate veniturile obținute din vânzarea tuturor produselor  care se găsesc în codurile CAEN indicate în lege și dacă acestea reprezintă mai mult de 75% se achită suprataxa. Apelarea la ”interpretări” prin care se sustine faptul că un produs care a fost folosit ca materie primă sau ca formă de energie, pentru producerea unui alt produs care s-a comercializat ca produs finit într-un alt cod CAEN, care nu intra sub incidența legii supraimpozitării, că dacă acesta s-ar fi comercializat și nu ar fi fost folosit ca materie primă sau ca formă de energie, atunci s-ar fi încadrat într-unul din codurile CAEN care era prevăzut de lege și astfel s-ar fi ajuns ca procentul veniturilor din activitatea de extracție oil&gas&coal în cifra de afaceri să depășească 75% din cifra de afaceri, nu mai poate răsturna o lege prost făcută,

Abordarea absurdă a statului ”să i sufocăm cu controale” este contraproductivă, deoarece aceste controale nu vor face decât să sufoce angajații simplii, care nu vor mai avea timp să se ocupe de activitățile curente și vor căuta toată ziua luni întregi tot felul de hârtii cu care îi hărțuiesc controlorii. Rezultatul nu va fi plata a ceea ce nu se poate plăti conform legii, rezultatul este că dacă nu te mai ocupi de activitățile de bază ci pierzi timpul cu ”cerințele controlorilor” o să vedem scăderea producției de gaze, a producției de țiței, a producției de energie electrică, adică importuri mai mari, adică costuri mai mari.

În interesul cetățenilor români, pentru a fi solidari cu persoanele vulnerabile care în plin secol XXI, într-un stat membru UE și NATO, manifestă o semnificativă rămânere în urmă în ce privește finalizarea procesului de electrificare a zonelor rurale, pentru a corecta eroarea autorităților române și pentru a determina ca supraprofiturile produse în mod conjunctural să se reîntoarcă, parțial spre comunitate propunem ca ”taxa de solidaritate” care ar fi putut ajunge la bugetul de stat în condițiile în care legea era scrisă corect, să fie folosită pentru finalizarea electrificării satelor României în cadrul programului național de electrificare a satelor românești, propus de AEI “Energie pentru Viață”.

Diferite surse prezintă că în România se mai găsesc între 52.000 de gospodării (estimări a Ministerului Energiei pe baza datelor colectate de la Consilii Județene si Prefecturi, în 2018) și 100.000 de locuinte rămase nelectrificate, conform datelor newsenergy.ro.

Pentru aceste cifre o evaluare primară a impactului bugetar ar putea fi între 300 și 700 mil. Eur, cu luarea în considerare a unui necesar de putere instalată de 3 -5 kW / gospodărie.

Această soluție poate pune capăt disputei dintre Ministerul Finanțelor și compania OMV Petrom pe o miză importantă: o sumă de cca. 700 milioane euro și ar adduce solidaritatea așteptată de peste 60 de ani de miile de români care trăiesc fără energie electrică, ar fi cel mai important program de responsabilitate socială din partea unei companii din România și ar fi un mod transparent și concret de folosire a acestor sume ob’inute conjunctural.