Cifrul facturii la energie electrica poate fi dezlegat

Un grup de specialisti incerca sa desluseasca zilele trecute din ce se compune factura la energie electrica pentru consumatorul final si ce pondere au taxele, tarifele reglementate in aceasta. Concluzia a fost una destul de confuza, singura certitudine fiina acea ca energia propriu-zisa contribuie cu doar 29% in factura finala. Altfel spus, fara poverile adaugate ulterior orice producator din Romania ar putea vinde energie electrica la un pret competitiv. In realitate lucrurile stau altfel. Pentru ca incepand de anul viitor, piata energiei va fi liberalizata in totalitate, dar au ramas sub regim reglementat consumatorii casnici, credem ca se cuvine sa mai incercam odata sa intelegem din ce se compune factura la curent pentru aceasta categorie de consumatori, cu atat mai mult cu cat aici nu putem vorbi despre piata libera.

Un lucru trebuie subliniat inca de la inceput: principalul beneficiar al oricarei cresteri de pret la consumator este in primul rand statul roman. Pornind de la acest adevar, statul, chiar daca nu direct, isi permite sa incurajeze anumite companii din sistem si chiar sa mentina anumite subventii incrucisate, de dragul de a nu vedea lipsa de performanta a unor producatori aflati in directa lui coordonare. Toate aceste tertipuri se regasesc in factura consumatorului final, iar piata de energie, oricat de performanta si corecta ar fi ea, nu poate sa le elimine. Amintim doar ultimele interventii ale autoritatilor in favoarea unor termocentrale atestate pentru piata de echilibrare in mod fals.

Taxa de cogenerare, de pilda, pe care o platim de peste doi ani si care reprezinta 4,1% din pretul energiei electrice, incarca pretul acesteia la consumatorul final cu 23,1 lei/ KWh, fara a avea absolut nici un efect benefic asupra producatorilor in cogenerare, care se dovedesc la fel de ineficienti. Lipsa de transparenta a autoritatilor este aproape totala in acest segment de generare energie electrica, caci nu se comunica niciodata cat se colecteaza la nivelul unui an si efectiv unde se duc acesti bani. Asta in conditiile in care se vorbeste despre circa un miliard de lei colectati anual.

Pretul reglementat reprezinta modalitatea ideala prin care statul ia de la unii si da la altii, sub motivul protectiei unei anumite categorii de consumatori. De la 1 ianuarie 2015 acest pret va disparea pentru consumatorii persoane juridice, dar ramane valabil pentru peste 8 milioane de consumatori casnici. Atentie, in ciuda finalizarii procesului de dereglementare nu avem definita inca foarte clar categoria consumatorilor vulnerabili. care au intr-adevar au nevoie de protectie.

Aici asistam la o alta smecherie. “Nu trebuie sa existe reglementare in zona de productie”, ne-a declarat presedintele ANRE, Niculae Havrilet. “Pretul liber trebuie sa-l dea piata, iar ANRE nu va mai stabili preturi reglementate ci va ramane activa doar in zona de monopol”. Corect, numai ca, pana atunci (anul 2018 la consumatorii casnici) morisca de repartizare a banilor va continua sa functioneze fara ca noi sa stim in beneficiul cui. Si, atentie, in zona de monopol, distributie -transport, se fac cele mai dificile calcule.

Zona de monopol este o categorie a pietei de energie electrica si gaze, care nu prea are emotii atunci cand se pune problema veniturilor garantate de catre ANRE. Vorbim aici de activitatile de distributie si transport ale energiei (inclusiv la gazele naturale), unde se stabilesc tarife care se ajusteaza anual astfel incat companiile care activeaza pe acest segment sa aiba garantate veniturile. Energy-Center a aratat cum au crescut in ultimii ani tarifele de distributie, cu consecinte directe in factura finala. Paradoxal, in ciuda asigurarii veniturilor, autoritatile afirma ca cei care detin monopolul pe distributie nu si-au respectat angajamentele de investitii. Sa vedem insa care sunt influentele acestor tarife in pretul final.
La un pret mediu de 175 lei/1000 KWh, inregistrat pe bursa, se adauga la factura finala nu mai putin de 10 taxe si tarife, accize si alte costuri, din care unele sunt reflectate in factura pe care o primim noi consumatorii, altele nu. Important este ca la final pretul se dubleaza, chiar mai mut, si noi nu stim de ce.

Vom incerca sa explicam valoarea facturii din ziua de azi incepand cu o comparatie cu factura valabila exact in urma cu un an, pentru a vedea care sunt diferentele. Iata care era structura facturii la 1 noiembrie 2013.

Pretul de 175 lei/1000 KWh reprezinta in realitate (ne referim aici la un consumator din zona Bucuresti alimentat la joasa tensiune) doar 30,9% din total, pentru energia livrata in banda. La acest pret de pornire se adauga dupa cum urmeaza:

– tariful de transport (TG-componenta de injectie in retea), de 9,7 lei/1000 KWh, care reprezinta 1,7% din pretul final;
– tariful de transport (TL-componenta de extractie din retea), de 12,5 lei/1000 KWh, care reprezinta 2,2% din pretul final;
– tariful de transport (SS-componenta servicii de sistem), de 13,42 lei/1000 KWh, care reprezinta 2,4% din pretul final;
– tariful de transport (Pta-componenta servicii prestate de operatorul pietei), de 0,37 lei/1000 KWh, care reprezinta 0,1% din pretul final;
– certificate verzi (CV), 34 lei/1000KWh, ceea ce reprezinta 6 % din pretul final;
– tarif distributie inalta tensiune (D_IT), de 11,02 lei/1000 KWh, ceea ce reprezinta 1,9% din pretul final;
– tarif distributie medie tensiune (D_MT), de 32,7 lei/1000 KWh, ceea ce reprezinta 5,8% din pretul final;
– tarif distributie joasa tensiune (D-JT), de 143, 3 lei/1000 KWh , ceea ce reprezinta 25,3% din pretul final;
– taxa de cogenerare (Cogen), de 23,1 lei/1000 KWh, ceea ce reprezinta 4,1% din pretul final;
– Acciza, de 2,26 lei/1000 KWh, ceea ce reprezinta 0,4% din pretul final;
-TVA, de 109,8 lei/1000 KWh, ceea ce reprezinta 19,4% din pretul final.

La toate acestea se adauga si alte costuri variabile care tin de profilarea curbei de consum, acoperirea dezechilibrului de consum, costuri financiare, costuri pentru asigurarea riscului, marja de profit a furnizorului.

(va urma)