Teroristii au rezolvat si problema aprovizionarii cu gaze a Europei, Gazprom reintra in scena

Dupa atentatele de la Paris, tarile occidentale par as fi dat mana cu Rusia pentru combaterea terorismului. Cu Franta si Germania in prima linie, care oricum aveau relatii privilegiate cu rusii in ceea ce priveste aprovizionarea cu materii prime, orice tentativa de a continua embargoul economic impus Rusiei devine istorie. Europa are nevoie de bani pentru a purta un razboi cu un inamic din ce in ce mai sofisticat si nu-si poate permite in nici un caz investitii in scopul cresterii independentei energetice fata de Rusia, asa cum intentiona pana mai ieri. Pe de alta parte, aprovizionarea cu gaze din Nordul Africii devine si ea problematica in noua conjunctura internationala, mai ales ca si aici se impun investitii masive. Si atunci, vorba proverbului, de ce sa dam pasarea din mana pe cioara de pe gard. Cu atat mai mult cu cat pretul gazelor rusesti este la un nivel pe care nu l-ar fi putut anticipa nimeni. De data asta insa, nu pretul este problema.

Dependenta Europei de gazele rusesti se ridica la circa 25% din necesarul de consum, in timp ce gazele din nordul Africii (in speta Algeria si Libia) acopera si ele in jur de 10%. Mai exista gazele din Marea Nordului, care la fel ca si cele din nordul Africii nu ajung decat la anumite tari europene, in functie de retelele de transport existente. Toate tentativele de a diversifica sursele de aprovizionare, in speta accesul la rezervele din zona Marii Caspice, au esuat in ultimii ani pentru simplu motiv ca investitiile in noi gazoducte erau si sunt extrem de mari, iar la nivelul Uniunii Europene nu exista un consens pentru marginalizarea rolului Gazprom in aprovizionarea cu gaze. Proiectul Nabucco ar fi fost solutia ideala pentru asigurarea aprovizionarii pentru tarile din Europa Centrala si de Est, cea mai vulnerabila in contextul disputelor cu Rusia. Cine sa plateasca insa peste 10 miliarde de euro pentru acest coridor? Franta, Germania, Italia, Spania sau Marea Britanie si tarile nordice, care si-au jucat fiecare independent cartea aprovizionarii?
Rusia, la randul ei, a incercat sa demonstreze Europei ca poate sa-si vanda gazele si in alta parte, chiar la costuri mai ridicate. O incercare esuata insa in totalitate, caci nimeni nu era dispus sa investeasca in magistrale de transport, sau sa se asocieze cu Gazprom pentru realizarea acestora. Proiectele cu China au ramas la nivelul de simple declaratii, iar cele cu Turcia, sau Grecia la fel. Rusii au reusit sa materializeze culoare efective de transport doar cu Germania, in ideea de a ocoli Ucraina, tara pe care o vor pusa la colt. Iata ca, in noua conjunctura, Ucraina revine in atentia Gazprom, pentru simplu motiv ca doar pe aici se poate alimenta din plin cererea Europei. Cu alte cuvinte, ne intoarcem de unde am plecat.
Europa a inteles aceste lucruri inainte ca problema terorismului sa devina acuta. Dovada ca in politica energetica a Uniunii Europene haosul este cuvantul la moda. In urma cu doi ani, de ochii lumii si ai Gazprom, se alocau cateva miliarde de euro pentru noi proiecte energetice, din care retelelor de transport noi le reveneau in cel mai bun caz 2-3 miliarde de euro, per total. Cu acesti bani nu se puteau face nici macar studiile de fezabilitate. Recent, “Comisia Europeana a adoptat o lista de 195 de proiecte-cheie de infrastructura energetica, cunoscute sub denumirea de proiecte de interes comun, care vor contribui la realizarea obiectivelor energetice si climatice ale Europei si care constituie elemente esentiale ale Uniunii energetice a UE”, se mentioneaza intr-un comunicat al Comisiei. Pe aceasta lista revizuita se numara si Coridorul sudic, care prevede transportul de gaze naturale din regiunea Caspica pe pietele europene precum si mai multe proiecte care permit transportul de gaze din Coridorul sudic si/sau terminalele BNL din Grecia prin Bulgaria, Romania, Serbia si Ungaria, precum si integrarea sistemelor de transport din tarile de tranzit. O farsa mai mare ca asta nu se poate.
Intre timp insa, analistii de la Bloomberg spun o parte din adevar.
“Algeria si Libia ar putea sa-si reduca livrarile spre Europa in urmatorii doi-trei ani din cauza instabilitatii politice, a lipsei investitiilor si renegocierii contractelor, a apreciat joi Carlo Malacarne, directorul general de la grupul italian Snam SpA, cel mai mare operator de transport al gazelor naturale din Europa. Reteaua de gazoducte din Italia a Snam include si punctele de intrare pentru gazele naturale provenite din Africa de Nord si Rusia.
“Riscul ca Africa de Nord sa-si reduca exporturile spre Europa este destul de mare. Atragerea de investitii este problematica, ceea ce inseamna ca este posibil ca dependenta Europei de gazul rusesc sa ramana la un nivel ridicat”, a declarat Carlo Malacarne intr-un interviu acordat Bloomberg. “Nu cred ca astazi companiile europene vor decide sa investeasca in Algeria. De aceea, fara livrarile de gaze din Rusia cred ca Europa ar avea probleme”, a spus Malacarne. Acesta a subliniat ca, la fel ca si Algeria, Libia are si ea nevoie de investitii pentru a putea mentine si eventual a creste productia de gaze naturale.
In ultimul sau raport anual, Agentia Internationala a Energiei a avertizat ca perspectiva generala pentru gazul natural din Africa de Nord s-a deteriorat, din cauza instabilitatii politice din Libia si a progreselor lente in dezvoltarea de noi resurse in Algeria. De asemenea, IEA si-a revizuit in scadere estimarile privind productia de gaz a Algeriei, pana la 116 miliarde metri cubi in 2020, cu 20% mai putin decat preconiza anul trecut. In anul 2013 Alergia a produs o cantitate de 81 miliarde metri cubi de gaze naturale.
In ceea ce priveste cererea de gaze a Europei, IEA estimeaza ca desi este putin probabil sa revina la nivelul de varf din 2010, scaderea productiei interne va face ca ponderea gazelor importate sa creasca pana la 83% din totalul gazelor consumate in anul 2040, de la 63% in 2013.
De aici incolo nu mai putem avea parte de surprize. Romania, aflata intr-o pozitie privilegiata in momentul de fata nu are nici un fel de initiativa. Atata vreme cat avem gaze, de ce sa ne facem probleme? Din acest punct de vedere am putea intreprinde totusi ceva: sa ne gestionam resursele pe care le avem in perspectiva unui viitor incert. Si sa gandim mai mult decat pentru ziua de maine.