România se pregăteşte pentru războiul de independenţă energetică

Ministerul Economiei lucrează de zor la un nou proiect de strategie energetică, cu bătaie până în anul 2035, în cadrul căreia prioritară va fi producţia de energie electrică din surse nucleare şi eoliene. Investiţiile necesare retragerii din funcţiune a peste jumătate din capacităţile de producţie a energiei şi realizarea de unităţi noi sunt estimate la 30-40 de miliarde de euro până în 2035, iar pentru realizarea capacităţilor de producţie din surse regenerabile sunt prognozate investiţii de 9 miliarde de euro. Întrebarea e cine le va face.

Pentru prima dată după 1989, specialiştii Ministerului Economiei (câţi au mai rămas) recunosc că în câţiva ani România va fi dependentă de importurile de energie, chiar şi în varianta optimistă a punerii în valoare a unor noi capacităţi energetice la nivel naţional. Visul independentei energetice este pe punctul de a se spulbera, în ciuda faptului că resurssele primare existente încă în ţară nu sunt valorificate la potenţial maxim. Dacă, pe de o parte, se are în vedere o reducere drastică a producţiei de cărbune energetic şi a producţiei de energie în termocentraele ce folosesc acest tip de combustibil, pe de altă parte se mizează pe energia nucleară şi implicit pe importul de uraniu, respectiv pe importul de gaze şi ţiţei, necesar realizării echilibrului sistemului energetic după intrarea în funcţiune a capacitătilor eoliene. Din categoria resurselor regenerabile de energie, România pare să acorde prioritate doar energiei vântului, pe considerentul că potenţialul nostru eolian ar fi cel mai mare din această parte a Europei. Spre deosebire însă de energia solară sau cea obţinută din biomasă, energia din vânt este extrem de scumpă, lucru despre care în strategie nu se spune însă nimic.

Fără privatizare, dar în parteneriat public-privat

Energia hidro, cea mai ieftină în momentul de faţă, ocupă o poziţie strategică în viitorii ani doar din punctul de vedere al realizării centralei de pompaj de la Tarniţa-Lăpusteşti, fără de care nici nu poate fi vorba despre dezvoltarea unor noi reactoare nucleare la Centrala de la Cernavodă. Nu se mai pune problema construcţiei unor noi hidrocentrale de mare capacitate (în conditiile în care potenţialul hidroenergetic este utilizat doar într-o proportie de circa 40%), dar nici a realizării de microhidrocentrale, care, probabil, sunt lăsate în seama investitorilor privaţi. Parteneriatul public-privat ar urma să salveze o parte din marile investiţii în domeniul energetic, de unde putem trage concluzia că nici nu se va pune problema privatizării actualelor capacităţi de generare a energiei electrice sau a realizării celor două mari companii naţionale, care să includă un mix de energie astfel încât preţul plătit de consumatori să fie unul echitabil. Înainte de finalizarea strategiei energetice, Guvernul a decis deja ca viitoarea hidrocentrală de la Tarniţa-Lăpuşteşti (proiect estimat la peste un miliard de euro), precum şi grupurile trei şi patru de la Centrala de la Cernavodă (valoarea estimată depăseşte patru miliarde de euro), să fie realizate în regim de parteneriat public-privat. De asemenea, tot în parteneriat public-privat ar urma să fie retehnologizată termocentrala de la Doiceşti (la o valoare de 700 de milioane de euro) şi proiectul AGRI de transport al gazelor naturale lichefiate din Azerbaidjan în România.

Un risc prea mare?

Potrivit noului proiect de strategie energetică elaborat de Ministerul Economiei, producţia de energie electrică va fi asigurată, peste 20-25 de ani, în cea mai mare parte de centrale nuclearelectrice şi eoliene, ponderea termocentralelor urmând să scadă semnificativ faţă de situaţia de acum. Nu ştim cine va fi interesat de reactoarele de la Cernavodă sau de investiţia într-o nouă centrală nucleară, dar ştim sigur că energia eoliană va atrage încă mulţi investitori datorită facilităţilor pe care aceştia le au prin lege. În concluzie, producţia totală de energie ar urma să crească de la 54,7 TWh (terawaţi oră) în 2010 la 71 TWh în 2020 şi la 88,5 TWh în 2035. Comparativ cu anul 2010, producţia estimată pentru ultimul an al intervalului analizat este cu 66% mai mare. De asemenea, capacitatea de producţie va creşte, însă într-un ritm mai redus datorită reconfigurării structurii producţiei, ceea ce echivalează cu închiderea unor unităţi energetice. Astfel, capacitatea de producţie ar urma să scadă de la 20.400 MW în 2010 la 19.700 MW în 2020, pentru a urca apoi la 23.800 MW în 2035, în special după intrarea în funcţiune a hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti şi a reactoarelor trei şi patru de la Cernavodă, care ar urma să fie finalizate în 2020, şi nu în 2018, cum era preconizat.

Verde şi scump

Unităţile de producţie a energiei din surse regenerabile ar urma să cumuleze în 2020 o putere de 4.715 MW, din care 4.000 MW doar în centrale eoliene. Aceste unităţi ar urma să acopere 43% din producţia de energie la nivel naţional în 2020. În acest context încep să iasă din schemă o serie de termocentrale, îndeosebi cele care funcţionează pe cărbu-ne.

Ponderea termocentralelor în structura de producţie a energiei va coborî până în 2020 de la aproape 50 la 27%, la o capacitate instalată de 9.263 MW. Sursele regenerabile de energie, respectiv hidro, eolian, solar şi biomasă, vor avea în 2035 o pondere de 41% din producţia de electricitate la nivel naţional, iar centralele nuclearelectrice vor acoperi 42% din total. În 2009, energia produsă din sursele regenerabile reprezenta 29% din producţie, aproape exclusiv pe baza producţiei din hidrocentralele existente. Capacităţile instalate în parcuri eoliene şi fotovoltaice reprezentau mai puţin de 1% din total.

Potrivit proiectului, o scădee masivă a producţiei va fi înregistrată în cazul centralelor pe lignit produs în România, huilă şi gaze din import, care în 2035 vor mai acoperi circa 16% din producţie, de la aprope 50% în 2010. La sfârşitul anului trecut, în România erau instalate capacităţi de producţie a energiei din surse regenerabile de 560 MW, în special în turbine eoliene. Până în 2035 capacităţile eoliene ar urma să ajungă la 5.000 MW, iar cele fotovol-taice şi de biomasă vor cumula peste 1.000 MW. Documentul arată că până în 2035 România va dispune de capacităţi nuclearelectrice de peste 5.000 MW, de la 1.413 MW în prezent. Totodată, capacităţile de producţie termoelectrice vor înregistra o scădere cu 21%, de la o putere instalată de 12.524 MW anul trecut la 9.911 MW în 2035.

Ce poate salva managementul privat?

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri va numi management privat în principal la companiile pe pierderi, susţine ministrul Ion Ariton. „Procesul selectării managementului privat este în analiză. Sunt vizate în principal companiile pe piederi“, a afirmat Ariton, fără să prezinte alte detalii. Ministerul a anunţat pe 17 aprilie că va începe procedurile pentru privatizarea managementului la un sfert din cele circa 50 de societăţi la care deţine pachete majoritare de acţiuni. La acea dată, instituţia a comunicat că va publica în câteva zile anunţul de licitaţie pentru privatizarea managementului la unele companii din subordinea sa. Printre companiile aflate în portofoliul Ministerului Economiei care înregistrează pierderi se numără Petrotrans Ploieşti, aflată în procedură de insolvenţă, producătorul de energie electrică şi termică Termoelectrica, combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea, Compania Naţională a Huilei, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Societatea Naţională a Cărbunelui, Avioane Craiova sau Regia Autonomă de Activităţi Nucleare. Alte societăţi la care Ministerul Economiei deţine controlul sunt Hidroelectrica, Electrica, Transelectrica, Nuclearelectrica, complexurile energetice Rovinari, Turceni şi Craiova, Romgaz, Transgaz, Oil Terminal, Conpet, Minvest Deva, Compania Naţională a Uraniului, Romarm, IAR Braşov.

Autoritatea de reglementare nu are treabă cu strategia

După ce Comisia Europeană a ameninţat România cu infringementul, pentru nerespectarea independenţei Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Guvernul s-a şi grăbit să anunţe o liberalizare a pieţelor, inclusiv renunţarea la preţul reglementat, care este principala armă de control a ANRE în piaţă. „ANRE continuă să fie excesiv de concentrată pe stabilirea preturilor pentru activităţi competitive (producţie şi furnizare), în loc să promoveze concurenţa pe piaţa de energie ori de câte ori este posibil şi să reglementeze numai atunci când este necesar, aşa cum ar trebui să funcţioneze orice reglementator modern”, se arată într-o evaluare făcută de Societatea Academică din România. Jean Constantinescu, expert pe piaţa de energie şi fost preşedinte al ANRE, a afirmat la rândul său că Autoritatea „ţine artificial“ preţul reglementat la energie, ceea ce „distorsionează piaţa şi falsifică toate judecăţile“, doar pentru a menţine în viaţă nişte producători ineficienţi. „Consumatorii casnici nu au interesul să iasă din sectorul reglementat, iar cei mijlocii nu au de unde să ia energia pentru că deja au luat-o alţii mai mari ca ei.