În condițiile în care, la finalul lunii iunie, schema pentru plafonarea și compensarea prețului la energie electrică a fost eliminată, autoritățile au stabilit un nou mecanism de sprijin pentru consumatorii vulnerabili. Astfel, luni seară a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanță, ce conține, de fapt, regulile noului mecanism de sprijin. Potrivit noului act normativ, valoarea ajutorului este de 50 de lei pe lună, iar cererile se fac online.
OUG 35/2025, aplicabilă deja, stabilește un mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică cu venituri mici, ce se acordă acum, după eliminarea fostei scheme pentru tarife reduse la gaze și electricitate, respectiv după 1 iulie 2025.
Mai precis, potrivit noului mecanism, anumite categorii de persoane vor beneficia, în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026, de sprijin de la stat pentru plata facturilor la electricitate, sub forma unui tichet electronic de energie.
Așa cum este definit în ordonanță, tichet electronic de energie este, de fapt, un “document (…) cu valabilitate pe teritoriul României, care conferă persoanei singure sau familiei care îndeplinește condițiile de acordare dreptul de a beneficia de sprijin pentru compensarea parțială a cheltuielilor cu energia electrică. Tichetul electronic de energie se poate tipări pe suport hârtie”.
La articolul 6, noua ordonanță stabilește că “sprijinul este în valoare de 50 lei și se acordă la solicitarea persoanei singure sau a unui membru al familiei care este major”.
De sprijin sub forma unui tichet de energie pot beneficia următoarele categorii de persoane și familii:
persoana singură cu un venit net lunar de maximum 1.940 lei;
familiile cu un venit net lunar/ membru de maximum 1.784 lei.
În schimb, nu pot beneficia de sprijinul de la stat pentru electricitate persoanele care, chiar dacă îndeplinesc condițiile de mai sus, nu au domiciliul în România sau care nu pot face dovada că locuiesc în România, potrivit legii, persoanele care nu au un act de identitate valabil, precum și persoanele care beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial organizate ca structuri publice sau private.
Solicitarea se va depune online, printr-o aplicație electronică dezvoltată și administrată, din punct de vedere tehnic, de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, prin care se asigură următoarele funcționalități: solicitarea sprijinului, verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și validarea acordării sprijinului. Modelul cererii este anexat la ordonanță.
Platforma ce va permite solicitarea ajutorului va trebui să fie funcțională în termen de cel mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a măsurilor.
Pentru persoanele care nu pot depune online solicitarea, noul act normativ stabilește ca reprezentanții oficiilor poștale ori ai autorităților administrației publice locale unde este declarat locul de consum să le acorde acestora asistență la completarea formularului de solicitare a ajutorului de la stat pentru energie electrică.
După cum apare în ordonanță, “sprijinul se acordă pentru un singur loc de consum, indiferent dacă solicitantul este sau nu este titular al contractului de furnizare de energie electrică, iar datele de identificare ale membrilor familiei declarați de solicitant nu se regăsesc înregistrate la alt loc de consum”.
Măsura de sprijin vizează, potrivit datelor furnizate de autorități, circa 2,1 milioane de gospodării.