Dupa 20 de ani de prezenta pe piata din Romania, Linde Gaz isi face bilantul
Linde Gaz, cea mai mare companie de gaze industriale din tara si lider pe piata mondiala de gaze industriale, aniverseaza 20 de ani de inovatie si investitii in Romania. Cu peste 315 milioane de euro investiti incepand cu anul 1996, compania are acum o echipa de aproape 500 de specialisti implicata in diferite sectoare, precum fabricarea produselor chimice, sticla, energie, produse alimentare, farmaceutice si medicale, petrochimice si de rafinare, hidrogen, otel si metal. In 2015, Linde Gaz Romania a inregistrat o cifra de afaceri record de 531,600,000 lei (circa 118 de milioane de euro).
„La momentul venirii sale in Romania, Linde, lider tehnologic pe piata gazelor industriale, a adus aici produse si tehnologii cu totul noi pentru acel moment. De altfel, inovatia este una dintre constantele celor 20 de ani de prezenta aici şi asta ne permite sa privim la fel de curajos spre viitor”, arata Ciprian Islai, General Manager, Linde Romania. Acesta adauga: „Gazele Linde cum ar fi hidrogenul, dioxidul de carbon si oxigenul ne fac viata mai buna in fiecare zi – sprijinind tehnologiile care ne mentin mobili si conectati, calitatea alimentelor si a sanatatii imbunatatindu-se. Noi jucam un rol esential in cadrul unui produs, de la cercetare si proiectare, testare si analiza la productie si livrare. Gazele industriale sunt componente esentiale in activitatile cheie de sudare si de refrigerare, congelarea produselor alimentare, inertizare, analiza si testare. Reteaua noastra de distributie acopera toate regiunile geografice ceea ce ne permite sa garantam livrari rapide si de incredere. Cu mai mult de 10.000 clienti in toata Romania, suntem mandri de faptul ca activitatile noastre, de aici, au un impact major asupra tot ceea ce ne inconjoara.
Tehnologiile Linde Gaz: Performanta accesibila
Numitorul comun al tuturor proiectelor Linde Gaz este orientarea catre clienti si dezvoltarea continua de tehnologii noi, menite sa eficientizeze si sa optimizeze procesele de productie ale acestora. Linde ofera solutii personalizate companiilor cu un necesar ridicat de gaz, constand in unitati de productie construite la locatia clientului. Nu sunt uitati insa clientii din polul opus şi anume cei care au nevoie in primul rand de mobilitate, un volum mai mic de gaz care sa poata fi transportat cu uşurinta la diverse puncte de lucru. Pentru acesti clienti am dezvoltat GENIE® – o gama avansata de butelii uşoare, dar de capacitate mare, ce acopera nevoile de portabilitate ale clientilor mobili sau ocazionali din diverse industrii şi sunt facil de utilizat datorita ecranului digital incorporat, inelelor de identificare a gazului şi manerelor pentru prindere.
Experienta utilizarii produselor Linde trebuie sa fie definita de uşurinta şi siguranta. Astfel au fost dezvoltate robinetele EVOS ─ o inovatie in alimentarea cu gaze, cu un design unic si uşor de manipulat, un alt exemplu de performanta in domeniul tehnologic.
Obiectivul de a pune la dispozitia clientilor cele mai eficiente solutii a generat o evolutie constanta a Linde in Romania, de la cresterea densitatii centrelor de distributie, pana la metode de lucru adaptate noilor nevoi ale pietei. Clientii pot gasi şi comanda produsele dorite, extrem de simplu, fie prin intermediul magazinului online, fie direct din aplicatia Linde. Pe langa informatii extinse despre produsele Linde disponibile la nivel local, aplicatia permite utilizatorilor sa gaseasca cel mai apropiat centru; sa aleaga produsele; sa converteasca diferite unitati de masura gaz, precum şi sa contacteze compania pentru mai multe detalii.
Infiintarea Centrului de Servicii Clienti şi a echipei SAP din Timişoara care deservesc nu doar Romania, ci şi alte tari din Europa, subliniaza angajamentul Linde de a dezvolta operatiunile la nivel local. Centrul de servicii clienti din Timisoara ofera consiliere si asistenta pentru clienti telefonic si online, ofera informatii despre preturi si stocuri, si chiar si servicii de call-center pentru anumite urgente medicale.
Linde Gaz este activa intr-o serie de proiecte de responsabilitate sociala, sustinand in principal initiative din domeniul sanatatii. Astfel, prin colaborarea cu fundatia “Inima Copiilor”, Linde Gaz a contribuit la renovarea şi echiparea sectiilor de cardiologie si neurologie din cadrul spitalului Marie Curie. Zona de mediu este, de asemenea, prioritara, din acest segment facand parte şi cel mai amplu proiect Linde – Respira Adanc, un demers de educare si de constientizare publica a importantei calitatii aerului, derulat in parteneriat cu Asociatia Green Revolution ─ dar şi un proiect de cercetare a calitatii şi nivelelor de poluare ale apei, dezvoltat impreuna cu Universitatea din Timişoara.