Curat ghinion: BRUA ar putea fi finalizata in acest an dar nu avem ce transporta pe acest gazoduct care ne costa vreo 500 de milioane de euro

A starnit ceva polemica afirmatia doamnei Maria Manecuta, director la directia de tarife din ANRE, care a afirmat ieri la o conferinta Focus Energetic ca investitia Transgaz in BRUA va trebui recuperata din tarifele de transport inca incepand de anul viitor. Este foarte adevarat ca perioada de recuperare a investitiei se intinde pe o durata de vreo 40 de ani, asa cum este tot atat de adevarat ca tarifele de transport sunt suportate de catre consumatorul roman. Asa este peste tot in lume si din punctul acesta de vedere afirmatia doamnei Manecuta nu este neaparat o noutate. Nu este o noutate nici faptul ca pe superba magistrala construita de Transgaz nu va circula nici o molecula de gaz prea curand, lucru dovedit de altfel de licitatiile pentru rezervarea de capacitate, care s-au soldat cu rezultate zero. Plecand de la aceasta situatie se impune sa analizam ce inseamna de fapt investitiile in domeniul energetic atunci cand sunt facute fara cap.

Romania pare a fi blestemata in ceea ce priveste interconexiunea cu retelele de gaze din tarile vecine, sau cu principalele rute international de aprovizionare. Ani la rand ne-am chinuit sa fim vioara intai pe Drumul Matasii, in aceasta parte a Europei. Am incercat apoi sa mijlocim aducerea gazelor din zona Marii Caspice inspre Europa de Vest prin proiectul Nabucco ( s-au pierdut acolo cateva zeci de milioane de euro) si am cochetat cu idea gazelor lichefiate  aduse fie din Azerbaidjan (proiectul AGRI), fie din Qatar. Cu cochetatul am rams desigur si cu niste cheltuieli aferente.

Nu in ultimul rand, am investit in gazoductul Iasi-Chisinau, despre care nu se mai aude nimic in ziua de astazi, in timp ce pentru modernizarea retelei nationale de transport gaze nu am facut aproape nimic. BRUA a pus capacul acestor investitii “vizionare”, in sensul ca suntem mai izolati acum din punct de vedere al capacitatilor de interconexiune decat eram in urma cu 30 de ani. Conductele de pe relatia Isaccea-Negru Voda au ramas si ele fara gaze, iar prim Mediesul Aurit se importa din ce in ce mai putin sau deloc.

Intre timp, tarile din jurul nostru, fara sa aiba rezerve interne de gaze, au pus botul la toate proiectele majore al Gazprom si s-au racordat la retele de conducte care au scos aproape total din piata proiectul BRUA. Ce ne-a mai ramas in aceste conditii? Evident, gazele din Marea Neagra, singura resursa care ar putea valorifica economic investitia in BRUA. Numai ca, gazele din Marea Neagra au devenit un fel de fata morgana. Guvernul si Parlamentul nu dau nici un semn ca ar avea intentia sa modifice Legea Offshore astfel incat sa fie deblocata investitia in exploatarea gazelor din perimetrul Marii Negre. Problema este ca si daca peste noapte s-ar produce o minune in sensul adoptarii legii ar mai trece cativa ani pana ca gazele sa curga prin BRUA. Cu alte cuvinte, vom avea o magistrala de gaze noua, stoc cum ar zice cei de la Divertis, dar prin care va circula aerul. Evident insa, investitia trebuie recuperate. Asa se explica si declaratia doamnei Maria Manecuta:

“Speram ca in acest an BRUA sa fie finalizata, dar daca nu am rezolvat cu extractia gazelor din Marea Neagra, ma gandesc ce vom transporta prin aceasta conducta. Mai ales ca se dezvolta, la sud de noi, o alta conducta, din Turcia-Bulgaria spre Slovenia, Slovacia, Italia. Sper sa avem gaze în conducta, sper sa fie companii interesate sa transporte gaze si sa fie bani și din utilizarea acestei conducte. Transgaz va trebui sa recupereze prin tarifele de transport aceste investitii, de anul viitor, speram sa nu fie doar povara consumatorului român“, a declarat șefa Directia Tarife-Retea din Autoritatea Nationala de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Maria Mânicuta, la o conferinta organizata de Focus Energetic.

Speranta moare ultima, nu-i asa?

Procedura angajanta de rezervare de capacitate pentru determinarea rentabilitatii economice a proiectului prelungirii conductei internationale de transport de gaze naturale BRUA din Ungaria pâna în Austria, la hub-ul central-european de la Baumgarten, proiect menit inclusiv sa permita tranzitul catre Occident al productiei potentiale de gaze românești offshore din Marea Neagra, a fost finalizata luna aceasta cu un eșec total, niciun furnizor sau trader nerezervând vreun metru cub de capacitate la licitatia organizata de transportatorii de gaze din cele doua tari, FGSZ și Gas Connect. O procedura similara, derulata tot luna aceasta, pentru un proiect alternativ de conducta Ungaria-Slovacia, a avut același rezultat negativ. Prin aceasta potentiala conducta, gazele românești din Marea Neagra care ar fi tranzitat Ungaria ar fi ajuns în cele din urma tot în Austria, dar prin intermediul Slovaciei. Anterior, în aprilie, a fost consemnat un eșec și la procedura de rezervare de capacitate pe faza 2 de dezvoltare a gazoductului international BRUA, prin care capacitatea de transport a conductei dinspre România spre Ungaria ar fi urmat sa fie majorata la 4,4 miliarde metri cubi pe an, de la 1,75 miliarde, cât va asigura prima faza a proiectului. Și acest proiect, dezvoltat de operatorul român de profil Transgaz alaturi de FGSZ, avea ca scop și transportul catre Occident al gazele românești din Marea Neagra, scriu colegii de la Profit.ro.

In aceasta situatie trebuie reevaluate toate investitiile pe care Romania trebuie sa le faca in sectorul energetic. Concluzia, daca o investitie nu este rentabila din punct de vedere economic mai bine nu o faci. Pe aceasta tema vom incerca sa analizam intreg programul investitional din strategia energetica, care va aparea in curand. Surprizele vor fi totale.

PS. Amintim ca Agentia Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) recunoaste in tarife investitiile pe care companiile de transport si distributie din domeniul energiei si gazelor naturale le fac in retele. Exista,, teoretic, si o evaluare a necesarului acestor investitii. In realitate, se pare ca indiferent de valoarea economica a investitiei, ANRE este dispusa sa recunoasca costurile ei, pe care ulterior le plaseaza in carca consumatorilor.