E bine sa nu uitam ca sa stim ce avem de facut: cu ce eforturi a intrat Romania in clubul select al producatorilor de energie electrica nucleara

In mod normal, daca ne-am fi luat dupa promisiunile politicienilor nostri, in momentul de fata ar fi trebuit sa avem rezultate concrete in ceea ce priveste continuarea Programului nuclear romanesc, respectiv constructia unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda. Exact in urma cu un an, cand era pe punctul de plecare de la minister, Andrei Gerea (ministrul de atunci al energiei) anunta cu mare satisfactie semnarea Memorandumului de Intelegere pentru constructia reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda, cu China General Nuclear Power Corporation (“CGN”). Asta, dupa ani de negocieri care s-au blocat insa de fiecare data odata cu schimbarea guvernului de la Bucuresti. Actualul ministru al energiei, coleg de partid cu Andrei Gerea, promite si el un final la intelegerea cu chinezii, dar nu se stie cand. Se pare ca ghinionul care ne-a urmarit de-a lungul constructiei unitatilor 1 si 2 de la Cernavoda (din punctul de vedere al timpului in care au fost realizate) ne paste si pentru celelalte doua unitati (3 si 4).

Pana sa avem ceva concret insa, conducerea SN Nuclearelectrica a inteles ca prioritatea companiei este prelungirea duratei de viata a reactorului unu, investitie estimata la circa 1,5 miliarde euro. Si pentru ca despre reactoarele 3 si 4 vorbim cam degeaba, consideram ca ar fi bine sa ne amintim cum am pornit la drum in domeniul energiei nucleare. Redam mai jos un articol al publicatie noastre aparut in urma cu exact un an:

“Zilele acestea s-au implinit 20 de ani de la punerea in functiune a Unitatii 1 de la Cernavoda, dupa o perioada extrem de lunga de eforturi, negocieri, autorizari sau licentieri pentru producatorii de echipamente, din care azi nu au mai ramas prea multe valabile. Centrala nucleara de la Cernavoda ramane insa, dupa 20 de ani, una dintre cele mai sigure centrale nucleare din Europa si una dintre cele mai performante din multe puncte de vedere. Singura tara din fostul bloc comunist, Romania, a reusit nu numai sa aduca tehnologia nucleara performanta din Vest, dar sa creeze in acelasi timp un ciclu integrat (de la exploatarea uraniului si producerea de combustibil nuclear si pana la producerea apei grele), care, de asemenea, este regasit in putine tari din lume ce utilizeaza forta atomului. Cu sprijinul SN Nuclearelectrica incercam sa facem o scurta istorie a devenirii energiei nucleare in Romania, care, pe langa activitatea efectiva de generare de energie electrica implica si cercetare, inovatie, specializare etc, lucruri care ne individualizeaza inca in randul tarilor care produc energie electrica nucleara.

Si ar mai fi de spus ceva. Daca regimul comunist visa la circa 14-16 unitati nucleare, pe fondul unui consum energetic energointensiv, schimbarile din economie aparute in ultimii ani justifica totusi constructia a inca doua reactoare nucleare la Cernavoda, din foarte multe motive. Este o alta poveste, asupra careia vom reveni ori de cate ori va fi nevoie si credem ca ceea ce a mai ramas din imensul complex nuclear romanesc nu trebuie lichidat asa cum am facut cu alte sectoare vitale ale economiei. Pentru ca am beneficiat de aportul unor specialisti formati la cele mai inalte standarde internationale, pe care nu i-am pierdut in totalitate, merita sa mai facem un efort. In realitate ar fi o continuare fireasca a unei initiative indraznete si unice pentru tara noastra. Sa trecem insa la istorie.

Programul nuclear al Romaniei a fost aprobat in anul 1968, cand foarte putine tari din lume beneficiau de aceasta forma de energie. Si atunci, ca si acum, securitatea energetica a tarii era o prioritate. Pentru realizarea programului nuclear se prevedea dezvoltarea in paralel a industriei conexe si efectuarea cercetarilor tehnologice de baza. In anii de inceput ai cercetarii in domeniul nuclear in Romania, s-au realizat progrese semnficative comparabile cu rezultatele obtinute de cercetatorii din Europa de Vest. Din pacate, la scurt timp, dupa anii 1970, programul de cercetare a fost limitat prin impunerea unei planificari riguroase, absenta fondurilor si a echipamentelor adecvate, fapt ce i-a determinat pe cercetatorii romani de la Institutul de Fizica Atomica de la Magurele si de pe platformele de la Pitesti-Mioveni si Ramnicu Valcea sa improvizeze, sa reiventeze, sa se adapteze unor conditii dificile.

Fiind o tara parte a blocului comunist, Romania a inceput negocierile cu fosta Uniune Sovietica pentru a realiza, in colaborare, o centrala nuclearoelectrica echipata cu reactoare nucleare VVER 440 MW, cu apa usoara sub presiune si combustibil uraniu imbogatit. La vremea respectiva, acest tip de reactor era deja construit in tarile vecine: Bulgaria, Cehoslovacia, Germania si Ungaria in colaborare cu fosta Uniune Sovietica. Colectivul de centrale nucleare constituit in cadrul Institutului de Studii si Proiectari Energetice, din subordinea Ministerului Energiei Electrice a initiat studiile de amplasament pentru prima centrala nucleara din Romania, fiind propuse mai multe locatii. Subit, in negocierile cu sovieticii se intampla ceva si planurile pentru punerea in aplicare a filierei sovietice sunt abandonate pe fondul aspectelor tehnice legate de absenta anvelopei in cazul reactoarelor nucleare de tip VVER 440 si a calificarii seismice de grad ridicat.

Intre timp, pe continentul american, Statele Unite si Canada au reusit sa dezvolte filiere nucleare proprii. Primul reactor CANDU (Canadian Deuterium Uranium) de 100 MWe comercial a fost pus in functiune la Centrala Nucleara de la Douglas Point din Canada. Ulterior, proiectul a fost perfectionat si exportat in alte tari sub denumirea de CANDU – 6, fiind implementat in Argentina, Coreea de Sud si China. In perioada 1974-1976 s-au purtat tratative si s-au realizat studii pregatitoare in colaborare cu firma AECL (Atomic Energy of Canada Limited) detinatoarea licentei pentru reactoarele CANDU 6 si cu Guvernul Canadian, iar in mai 1976 au fost parafate contractele pentru licente.

Alegerea afilierii canadiene CANDU a fost determinata de caracteristicile foarte bune de securitate nucleara, disponibilitatea mare in functionare dar si de politica de independenta energetica a tarii sustinuta de posibilitatile industriei romanesti de a produce echipamente, combustibil nuclear si apa grea. In 1974, este aprobata initierea demersurilor privind fabricarea elementelor de combustibil nuclear cu uraniu natural si a apei grele in scopul pregatirii pentru constructia primei centrale nucleare cu tehnologie canadiana.

La Institutul de la Pitesti s-au pus bazele tehnologiei de fabricatie a combustibilului nuclear iar la Ramnicu Valcea ale tehnologiei de producerea apei grele. Aceste tehnologii au fost utilizate ulterior la Fabrica de Combustibil Nuclear de la Pitesti si la uzina de apa grea ROMAG de la Drobeta Turnu Severin. Programul nuclear romanesc a insemnat totodata o dezvoltare orizontala fara precendent, o serie de capacitati de producere a diferitelor componente pentru centrale nucleare fiind dezvoltate in tara, visul regimului Ceausescu fiind de a egala si chiar depasi industria nucleara din alte tari.

In 1977 guvernele Romaniei si Canadei au incheiat Acordul de cooperare in domeniul utilizarii energiei nucleare in scopuri pasnice, iar la sfarsitul anului 1978 se incheie contracte cu firma AECL pentru tehnologia CANDU, servicii de inginerie si asistenta tehnica precum si pentru servicii de procurare echipamente si materiale din import, pentru partea nucleara a centralei.

La nivelul anului 1970, se aflau in analiza 12 amplasamente posibile pentru prima centrala nucleara, dintre care primele doua erau cele mai potrivite din punct de vedere tehnico-economic: Cernavoda si Harsova, Judetul Constanta, ambele avand ca sursa de racire Dunarea. A fost ales amplasamentul Cernavoda datorita structurii terenului, seismicitate redusa, posibilitatilor de acces, conditiilor mai bune de impact asupra mediului inconjurator.

La 10 ianuarie 1979, Consiliul de Stat a aprobat amplasarea CNE Cernavoda cu 4 unitati de cate 660 MWE fiecare pe amplasamentul Cernavoda. Trei ani mai tarziu, pe baza “Studiului privind implicatiile amplasarii grupului 5 la CNE Cernavoda”, elaborat de IRNE (Institutul de Reactori Nucleari Energetici) s-a hotarat ca centrala sa aiba in structura sa 5 unitati de 706,5 MWE fiecare, puterea totala instalata fiind de 3532,5 MWE.

La 1 ianuarie 1979 este infiintata Intreprinderea Nuclearoelectrica Cernavoda (INC), beneficiarul proiectului (prin schimbarea denumirii Intreprinderii Nucleare Olt anterior creata), in subordinea Comitetului de Stat pentru Energie Nucleara (CSEN), cu sediul in orasul Cernavoda, mutat ulterior la Bucuresti, in data de 9 mai 1979. In pararel cu incheierea de contracte de cooperare cu parteneri externi pentru importuri de licente, documentatii tehnice, echipamente, materiale si servicii, este implementat si un program intens de asimilare a tehnologiei si de dezvoltare pe orizontala a industriei nationale. Proiectantul partii nucleare a centralei este AECL Canada iar proiectantul partii clasice pentru prima Unitate este ANSALDO-Italia. Trustul de constructii industriale CNE are de asemenea un rol important in furnizarea de echipamente pentru partea clasica. Incepand cu Unitatea 2, proiectantul general al centralei si proiectant al partii nucleare este IRNE. Proiectantul de specialitate pentru partea clasica a centralei este ISPE. Constructorul pentru centrala este Grupul de santiere Centrale Nuclearoelectrice Cernavoda. Lucrarile de montaj pe partea mecanica sunt realizate de Grupul de Santiere Nuclear Montaj.

Primele lucrari de amenajare a terenului pe santierul primei centrale nuclearoelectrice incep in data de 14 aprilie 1979. In septembrie 1980 are loc turnarea primei lamele la subradierul cladirii reactorului 1. Subradierul reprezinta o placa de beton cu o grosime de circa 3,3 m, pe care se sprijina anvelopa unitatii. Asadar, primul beton. Termenul de punere in functiune planificat pentru prima unitate nucleara a fost initial decembrie 1985. S-a dovedit a fi o iluzie insa. Anul 1982 marcheaza o cotitura in abordarea contractelor comerciale deja semnate: este adoptata decizia de realizare a 5 unitati pe amplasamentul Cernavoda, cu inceperea lucrarilor de constructii in paralel pentru toate cele 5 unitati si demararea unui ambitios program de asimilare in tara a echipamentelor si materialelor specifice nucleare, cu implicarea a circa 240 intreprinderi romanesti.

Conducerea lucrarilor pe santier este realizata de catre partea romana, cu asistenta tehnica redusa din Canada si Italia, in timp ce supravegherea respectarii cerintelor de asigurare a calitatii si securitate nucleara revine Inspectoratului de Stat pentru Controlul Activitatilor Nucleare din cadrul CSEN. O serie de intarzieri in indeplinirea planului anual de investitii, datorate in parte intarzierilor in contractarea diferitelor utilaje, dificultatilor in selectionarea personalului pentru constructie si pregatirea acestuia, discontinuitatea fondurilor au condus la intarzieri in realizarea proiectului, termenul de punere in functiune fiind devansat in repetate randuri. Inceputul anului 1983 marcheaza finalizarea unei lucrari importante si anume asamblarea anvelopei Unitatii 1, un cilindru din beton cu un diametru interior de circa 41 m, inaltime de circa 42 m si grosimea peretelui de circa 1 m.

In decembrie 1985, soseste pe amplasament si este instalat vasul reactor (Calandria) al Unitatii 1 din Canada. Vasul Caladria este adus in portul Agigea apoi pe Canalul Dunare Marea-Neagra cu o barja speciala si in final pe santier, cu un trailer la locul de montaj. In anul 1987 incepe montarea panourilor in camera de comanda de la Unitatea 1, panouri livrate de Ansaldo Impianti-Italia. 100 de panouri de automatizari sunt realizate de Inteprinderea Automatica Bucuresti. In perioada 1985-1987, in fiecare an, CNE Cernavoda a primit vizita delegatiei sefului statului, principalele mesaje transmise de acesta fiind de urgentare a lucrarilor. La sfarsitul anului 1987 este montat generatorul de abur nr. 2 la Unitatea 1. In luna iulie 1988 este montat rotorul generatorului de 706,5 MW la Unitatea 1 iar in august incepe montarea canalelor de combustibil.

In decembrie 1989, in pragul revolutei romane, stadiul realizarii investitiei la Unitatea 1 era de 45%. Lucrarile de constructii si montaj continua la Unitatea 1 si la cladirea serviciilor: bazinul de combustibil uzat, ecluza echipamente. Echipele din santier lucreaza in flux continuu in 2 schimburi de cate 11 ore, iar in unele locuri de munca in cate 3 schimburi de 8 ore.