Pe piata de gaze naturale s-a asternut linistea de dinaintea furtunii: avem cel mai jos pret, dar infrastructura din spatele lui lipseste cu desavarsire

Bursa Romana de Marfuri a organizat ieri o dezbatere pe marginea evolutiei pietei de gaze din Romania, care, in opinia politicienilor nu exista, iar in opinia celor ce sunt angrenati in aceasta piata “lucrurile incep sa se miste”. Vorba poetului “pe cin` sa crezi?” La cum se prezinta lucrurile si pe unul si pe altul, sau pe niciunul, caci doar tranzactiile inregistrate de unul dintre operatorii pietei dau sperante si in nici un caz si celelalte elemente care tin de o piata performanta: codul retelei, desemnarea punctului virtual, codul inmagazinarii, echilibrarea, contractele futures… si asa mai departe. Intre pesimismul unora si optimismul altora noi incercam sa alegem cale de mijloc, pentru ca asa cum mentionam si in alte analize ale noastre, Romania mai are o sansa de a juca un rol important in aceasta parte a Europei, din punctul de vedere al productiei, transportului si comertului cu gaze naturale. Fiecare aspect trebuie tratat insa in parte si cu responsabilitate atat de catre reglementator, cat si de catre legiuitor sau pur si simplu cei ce incearca sa ofere platforme de tranzactionare cat mai aproape de nevoile participantilor.

Dupa cum vedeti ne ferim de a utiliza termenul de hub de gaze, sau hub energetic, pentru ca s-a dovedit ca suntem mult prea departe de acest obiectiv. Terenul ar putea fi recuperat doar in ideea in care vecinii nostri, care ravnesc si ei la acest statut, nu au nici pe departe avantajele Romaniei, iar printr-o minune o minte limpede ne-ar putea scoate din adormire. Dar, tot ce se poate ca blestemul care ne paste inca de la prima descoperire a rezervelor de titei si gaze din Romania, in sensul in care aproape niciodata nu am stiut sa valorificam aceste rezerve in interesul nostru, pare sa aiba continuitate. In acelasi timp, asa cum spunea fostul presedinte al ANRE, Niculae Havrilet, riscam ca de la “viziune” sa ajungem la “vizuina”, adica la o izolare fata de celelalte piete in conditiile in care cat de curand am putea avea un exces de gaze din productia interna cu care nu stim ce sa facem.

Cautam, sau mai bine zis orbecaim, in procesul de stabilire a unui pret de referinta la gaze (la energie mai ca am reusit) fara sa urmam exemplul altor tari, care fara resursele noastre, fara infrastructura si specialistii nostri au reusit sa faca acest lucru. Asa am ajuns sa ne legam ca disperatii de un pret de referinta pe care il da bursa de la Viena si de aici incolo sa calculam si redeventele pentru noile exploatari gaziere ce vor intra in functiune. Asistam si de aceasta data la o inconstienta totala a celor de iau decizii (sa nu-i spunem prostie) care incearca sa dreaga busuiocul dupa ce au concesionat companiilor cu capital strain perimetrele gazeifere ale Romaniei, in sensul in care sa taxeze cat mai sus aceste exploatari. Nu se tine cont de ce se intampla in pietele internationale, de cum ar putea fi valorificat gazul nou in conditiile in care ne putem astepta la o invazie de gaze din alte parti ale continentului, ci doar de cum sa luam mai multi bani fara sa facem nimic.

Peste toate, Comisia pentru Industrii din Camera Deputatilor blocheaza modificarile aduse Legii energiei si gazelor din motive care tin absolut de o gandire puerile si fals patriotarda. Nici presiunile venite de la Comisia Europeana nu au determinat aceasta Comisie sa isi asume responsabilitatea modificarii ordonantei 64/2016, astfel incat elementele de baza ale unei piete in constructie sa poata deveni valabile. Ne macinam nervii si resursele pentru a stabili daca este nevoie de o singura bursa de gaze sau de doua, daca e cazul sa liberalizam depozitarea, sau daca sa obligam actorii pietei sa tranzactioneze suta la suta pe bursa, 70 la suta sau 30 la suta. Evident, pana sa avem o noua lege clara fiecare isi vede de treaba. Problema este ca acel tot unitar al pietei, spre care tindem, se spulbera cu fiecare zi ce trece.

Nu mai lungim vorba, caci vom avea ocazia sa revenim de multe ori asupra felului in care bazele pietei de gaze din Romania sunt puse. Sa ne intoarcem insa la pretul unitar si la posibilitatea ca acesta sa fie deja indicat de tranzactiile care se desfasoara pe platforma pusa la dispozitie de catre Bursa Romana de Marfuri. Trebuie mentionat ca de la obligativitatea data de lege de a se tranzactiona 30% din totalul productie pe bursa, s-a ajuns la procente mult mai mari in momentul de fata. Si nu pentru ca paltformele de tranzactionare ar fi facut minuni, ci pentru simplu fapt ca producatorii, furnizorii sau traderii si-au diminuat riscurile prin incheierea tranzactiilor in ringul bursier. Un un inceput pozitiv dar nu suficient.

Astfel, daca ne referim la statistica prezentata astazi de catre Bursa Romana de Marfuri avem motive de a sustine afirmatiile de mai sus. Dupa aproape cinci ani de la intrarea in vigoare a platformei de tranzactionare de la BRM s-a ajuns anul trecut la o cantitate tranzactionata de aproape 70 de TWh si se anticipeaza ca in 2018 volum va atinge chiar 90 TWh. Practic, peste 70% din cantitatea de gaze naturale produsa si consumata in Romania a fost tranzactionata prin intermediul Bursei de Marfuri. E incurajator, dar de aici si pana la o bursa reala de gaze este cale lunga si eforturile BRM de a tine stacheta ridicata nu au nici o sansa in viitor daca si celelalte elemente ale unei pieti concurentiale nu sunt puse in valoare. Vom reveni in materialele noastre ulterioare si cu cateva grafice care arata situatia reala a tranzactiilor pe platforma BRM.

In urma acestor evolutii s-a conturat si un asa zis pret de referinta, chiar daca este putin exagerat sa-l numim astfel. Oricum, avem o orientare de pret care se poate transforma repede chiar intr-un pret de referinta daca si celelalte elemente ale pietei intra in actiune. In primul rand codul retelei, sistemul SCADA la Transgaz si mai apoi piat pentru ziua urmatoare (SPOT), in paralel cu diversificarea modalitatilor de tranzactionare.

De destepti ce suntem, acest pret indicat de tranzactiile de pe platforma BRM este ignorat total de catre autoritati, fiind preferat pretul de referinta de la Bursa austriaca. Toata lumea este nemultumita de aceasta decizie, dar in zadar. Amintim ca in data de 9 februarie 2018, Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) a aprobat ordinul prin care pretul de referinta pentru gazele naturale extrase in Romania se va calcula in functie de preturile de tranzactionare de pe hub-ul de la CEGH Viena, pe baza unei formule de calcul realizata impreuna cu Universitatea de Petrol Gaze Ploiesti.

Iata ce declara ieri fostul ministru al energiei, Razvan Nicolescu, referitor la aceasta decizie a ANRM:

“Legarea platii redeventelor de un pret de referinta raportat la bursa de gaze de la Viena reprezinta o greseala. Revizuirea codului retelei nu este deloc un proces simplu. Un sistem de transport Scada pe operatorul de transport, cred ca ajuta foarte mult la functionarea corecta a pietei. Codul retelei si SCADA (Supervisory Control and Data Acquisition, n.r.) sunt, din punctul meu de vedere, prioritati zero. De asemenea, in modelarea pietei sau in crearea unui concept de piata la care vrem sa ajungem sunt multe alte lucruri importante. Unul dintre ele este pretul de referinta dupa care se platesc redeventele. Evident, ca pretul de referinta trebuia actualizat si initierea acestui proces a avut loc in 2014. Pretul trebuia actualizat, dar trebuia actualizat intr-un fel in care sa faca sens si din punct de vedere juridic si din punct de vedere economic si, mai ales, din punct de vedere al functionarii pietei. In momentul in care legi plata redeventelor de un pret de referinta de la Baumgarten (bursa de gaze din Austria, n.r.), faci o greseala. De ce Baumgarten, si nu alte platforme de tranzactionare? N-avem interconectare cu Baumgarten, nu putem sa vindem la Baumgarten“, a afirmat Nicolescu.

Concluziile noastre urmeaza.