Prea multe vorbe, prea puține fapte: hidroenergia, o resursă majoră de care dispune România, nu are nici o prioritate în marele proces al tranziției energetice !

“Când vine vorba de tranziţie verde, trebuie să fim inteligenţi, deci pragmatici. Nu înseamnă să nu ţinem cont de factorii de mediu, dar în acelaşi timp, nu înseamnă să blocăm investiţii vitale pentru securitatea energetică a României. Mă refer aici la hidrocentralele cu grad avansat de execuţie, de 80%, 90%, 98%: Răstoliţa, Bumbeşti-Jiu, Cornetu – Avrig, Amenajarea hidroenergetică de la Paşcani. Acestea într-adevăr ţin de securitate energetică. deci noi nu putem să ne predăm în faţa unor organizaţii nonguvernamentale care vin şi, în mod sistematic, sabotează demersurile statului român de a finaliza aceste investiţii.(…) Anul acesta, ne străduim să terminăm măcar o astfel de investiţie şi ar fi o premieră după 34 de ani, şi anume cea de la Răstoliţa (…) În sectorul energetic pe primul loc e securitatea energetică, să se aprindă becul când apăsăm pe întrerupător. Pe locul doi e să avem un preţ competitiv al energiei, pentru că altfel se alege praful de energie, de dezvoltare, de locuri de muncă. Şi în al treilea rând abia, energie verde, un aer mai curat. Ţinem la asta, dar nu putem compromite celelalte două deziderate”,a declarant ieri ministrul energieie, Sebastian Burduja.

De asemenea declarații avem parte de vreo 10 ani încoace și nimic nu s-a întâmplat. În ultimii 30 de ani, România nu a reușit să mai amenajeze nici o mare construcție hidrografică în ciuda faptului că studiile existente arată că potențialul hidrografic este valorificat în proporție de puțin peste 50%. Mai mult, amenajările începute înainte de 1990 au fost abandonate, iar orice încercare de finalizare a acestora s-a lovit de un zid de netrecut impus de condițiile de mediu și, nu în ultimul rând, de către organizațiile neguvernamentale care au făcut totul pentru blocarea acestor investiții.

Au existat câteva tentative ale Hidroelectrica și chiar modificarea legislației în Parlament pentru a debloca investițiile dar tot fără succes. Acum, ministrul Economiei, Sebastian Burduja, promite că reia aceste inițiative, în sensul că ”trebuie să fim inteligenţi şi pragmatici atunci când vine vorba despre tranziţia verde şi nu trebuie să blocăm investiţiile în hidrocentrale, vitale pentru securitatea energetică a României, şi să ne predăm în faţa unor organizaţii neguvernamentale care sistematic sabotează demersurile statului roman.”

“De ce spun asta? Pentru că noi ne-am făcut următorul calcul: ne asumăm să ne decarbonizăm sistemul energetic şi, în general, economia. Deci, trebuie să mai închidem din capacităţile pe cărbune, dar am spus răspicat că nu putem să închidem capacităţi de cărbune, de producţie în bandă sau flexibilă, fără să punem ceva similar în loc. Şi atunci, pe termen scurt şi mediu, lucrăm la grupuri pe gaz. Asta înseamnă undeva la 3.500 de megawaţi – de la Mintia 1.700, la Işalniţa 850, Turceni 475, plus CET-urile care se modernizează la Arad, Craiova, Constanţa, Râmnicu Vâlcea. Urmează şi în Bucureşti. Pe termen mediu si lung, solar, eolian, dar foarte important, energie nucleară. Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, unde calendarul este ferm 2031-2032 plus, între timp, până în 2029, retehnologizarea Unităţii 1 şi prelungirea cu încă 30 de ani”, a mai afirmat Burduja.

Suntem conservatori pe de o parte, dar nu suficient de conservatori cât să ne păstrăm și tradițiile. Proiectul “România tradițională cu energia curată” a fost lansat tocmai în ideea de a susține continuitatea datinilor strămoșești, cu suportul noilor tehnici și tehnologii energetice. Iar una dintre pârghiile la care România încă își mai pune piedici singură este resursa hidrologică. Hidroenergia este parte din mixul de energie curată, și sunt în momentul de față diverse proiecte, planuri, strategii energetice, dar fără o bună coordonare riscăm să nu depășim prea curând actuala criză. Mai mult decât atât, provocările legate de strategia hidrologică a României, în contextul schimbărilor climatice, necesită o regândire a amenajării teritoriului și a proiectelor derulate, dar și o schimbare de abordare din perspectiva managementului producerii de energie.

„Criza energetică și războiul de lângă noi ar trebui să ne determine să avem altă abordare atât din perspectiva managementului producerii de energie cât și din perspectiva managementului dispecerizării și menținerii sistemului, fie că vorbim de sistemul energetic, fie că vorbim de complexul de forme de energie pe care le avem, iar aceasta ar trebui sa meargă mână în mână cu un management performant care să nu semene deloc cu ceea ce s-a întâmplat cel puțin în ultimii ani” a susține Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

Reprezentanții Asociației producătorilor de energie din România susțin că nu există la momentul actual o legătură directă între energia hidro și eventuale probleme legate de mediu, ba mai mult, am putea vorbi doar despre beneficii. Problemele aduse în discuție în spațiul public sunt unele artificiale, este de părere Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al HENRO. „Orice megawatt nou introdus, orice capacitate nouă de producție în momentul de față de criză energetică și condiții de război valorează mai mult decât valoarea sa pecuniară. Întrebarea – ce e mai important mediul sau energia, să construim sau să distrugem mediul? cred că nu își are rostul. Nici un specialist din domeniul energetic nu pleacă de la ideea că nu îl interesează mediul. Evident că trebuie să existe o armonie, evident vedem că această armonie funcționează peste tot în lume, cel puțin pe partea de hidro cred ca este cea mai bună combinație între utilizarea potențialului hidroenergetic și al altui tip de potențial și protecție a mediului. (…) Rolul hidroenergiei în sistemul electroenergetic este major pentru că știm că energia electrică nu este o marfă ca oricare ci are o specificitate unică, simultaneitatea producției cu consumul. Orice dezechilibru poate duce la nerespectarea parametrilor de calitate și unii dintre noi ne mai amintim când scădea frecvența și erau întreruperi de curent, tocmai pentru ca nu ai suficientă energie de echilibrare pe care numai energia hidro o poate introduce în sistemul electroenergetic” a declarat Silvia Vlăsceanu.

După zeci de ani, în România, încă ne întrebăm dacă sunt benefice sau nu amenajările cu acumulare prin pompare. Ba mai mult, prea puțin se vorbește despre componenta socială atunci când se discută despre amenajările hidroenergetice, atrage atenția Bogdan Popa, conferențiar doctor în inginerie. Ce implicații au astfel de proiecte, mai ales pentru cei care nu sunt “legați” la nicio sursă de energie? „În primul rând hidroenergetica înseamnă stocarea apei, iar apa înseamnă viață și știm cu toții că volumul total pe care îl avem stocat la un moment dat în toate lacurile de acumulare din țara noastră este o resursă naturală pentru ca apa nu înseamnă doar energie, înseamnă energie de calitate (…) dar înseamnă și apă pentru alimentație, pentru irigații, pentru băut, spălat, curățat orașele. Toate aceste asociații de mediu despre care s-a vorbit și care sunt foarte furioase pe lacurile de acumulare nu pomenesc absolut deloc despre componenta socială. Ne-am adunat în orașe cât toate zilele, iar în momentul în care avem de alimentat cu apă un oraș e nevoie de lacuri de acumulare mari, e nevoie de stocarea apei” a declarat conf. dr. ing. Bogdan Popa.