Bazele proiectului de strategie energetica arata cat de complicata este situatia in sistem si cat de putine solutii sunt pentru salvare

Luate la bani marunti, principiile de baza ale actualei strategii energetice readuc in discutie teme pe care sistemul energetic national le resimte inca de la spargerea lui, sub directa coordonare a Fondului Monetar si Bancii Mondiale. In sectorul de generare, unde competitia este din toate punctele de vedere inegala pentru companiile existente inca din momentul aparitiei bursei de energie si in speta a introducerii obligativitatii de a tranzactiona exclusiv pe platforma OPCOM, solutia intrevazuta de specialistii care au lucrat la strategie este reintegrarea acestor companii intr-una sau doua entitati mult mai mari. Nimic nou sub soare, caci mixul energetic nu este vazut la vanzarea energiei, ci la producerea ei. Asadar, defunctele Electra si Energetica, suprastructuri gandite inca de pe vremea guvernului Tariceanu, revin in actualitate, probabil sub un alt nume.

Unde punem perdantii?

Daca in urma cu zece ani era posibila o fuziune intre anumiti producatori de energie electrica, diferita de structura fostului CONEL, astazi lucrurile sunt mult mai complicate pentru a fi repuse pe tapet in forma lor initiala. In primul rand pentru ca este imposibil sa reunesti intr-o entitate performanta societati cu profit alaturi de societati care sunt in pragul falimentului, ori poarta in spate o povara a datoriilor neplatite de-a lungul ultimilor ani. Aici este vorba in primul rand de cele doua complexuri energetice (Oltenia si Hunedoara), a caror restructurare, in cel mai bun caz reusita, si-ar arata roadele peste vreo 5-6 ani. Ce alta societate din Romania, din domeniul productiei de energie electrica, ar accepta o combinatie cu cele doua complexuri energetice?

“O posibila abordare a problemei legate de asigurarea competitivitatii, sustenabilitatii si modernizarii sectorului de generare poate consta in integrarea in societati mari a producatorilor bazati pe diferite surse de energie primara: carbune, gaz natural, hidroenergie, surse regenerabile de energie (SRE). In orice caz, este necesar mai intai ca producatorii in regim mono-combustibil sa–si dimensioneze in mod corect structura de cheltuieli operationale si de personal, pentru a putea functiona eficient pe baza unui numar limitat de ore de acces in ordinea de merit. Eficientizarea poate avea loc fie in interiorul unor companii integrate, fie in afara lor, pe baza accesului in ordinea de merit”, se spune in raportul sesiunii de lucru din sectorul energiei electrice din cadrul Strategiei energetice a Romaniei.

Cum rezolvam problema producatorilor privati?

Se vorbeste in enuntul de mai sus depre toate genurile de generare a energiei (din diferite surse). Cum ar fi ca centrala Petrom de la Brazi sa intre in aceeasi structura cu centrala Romgaz de la Iernut, sau si mai complicat, cu Elcen sau producatorii pe baza de carbune? De asemenea, cum ar fi ca producatorii din surse regenerabile, care sunt toti in proprietate privata, sa se asocieze cu cei mentionati mai sus, iar Hidroelectrica sa fie un fel de mamica a tuturor? Poate nu am inteles noi bine si enunturile de baza ale sesiunilor de lucru vor fi clarificate pana in septembrie, cand se anunta forma finala a Strategiei energetice.

“Unitatile de producere a energiei electrice bazate pe carbune si gaz natural sunt necesare din perspectiva asigurarii securitatii energetice. Actualul mix diversificat a permis, pana in prezent, depasirea conditiilor dificile. Problema consta in faptul ca mixul de energie electrica este alcatuit prin intermediul mai multor companii care functioneaza in regim mono-combustibil in conditii de piata concurentiala. Furnizorii de energie electrica sunt cei care fac agregarea si, evident, se indreapta spre energia electrica cea mai ieftina. Acest lucru face ca energia electrica produsa pe baza de gaz natural si carbune sa nu se regaseasca printre preferinte. In aceste conditii, exista riscul ca producatorii de energie electrica ce utilizeaza cu preponderenta acesti combustibili sa nu cumuleze suficiente ore de functionare pentru a deveni rentabili”, se mai precizeaza in raportul citat.

Revenirea statului in prim plan

Si aici avem multe nedumeriri. Cea mai importanta este legata de afirmatia ca pentru a ne asigura securitatea energetica avem nevoie de existenta companiilor care functioneaza pe carbune si gaze. Corect pana la un moment dat. Problema este insa piata concurentiala, asa cum se si precizeaza, piata care pana acum era dirijata de ANRE sau Dispecerul Energetic National. ANRE avea grija sa includa in cosul consumatorului captiv, la preturi avantajoase, producatorii pe carbune si gaze, iar DEN avea grija sa acorde acestora o protectie evidenta prin banii ce proveneau din rezerva de sistem. Combinatia a functionat multi ani de zile, motiv pentru care, spre exemplu, producatorii pe carbune si-au permis cheltuieli mult peste masura posibilitatilor, ca sa nu spunem chiar risipirea banului public aflat la discretia lor.

In aceasta faza a discutiei ne mai permitem doua remarci: una, aceea ca dintre companiile banuite a intra intr-o suprastructura energetica nici una nu este cotata la bursa, deci ar disparea problema opozitiei unei parti a actionariatului. Singura companie mare la care statul este inca majoritar, dar care este cotata si la bursa, este Nuclearelectrica. Despre aceasta nu se spune insa ca ar urma sa intre in acel ciclu mixt salvator. A doua remarca consta in faptul ca partea de distributie a energiei electrice si de transport nu intra nici ele in conceptul suprastructurii. Mai mult, intr-un alt capitol al proiectului de strategie se spune ca aceste doua componente ale sistemului energetic trebuie sa ramana sub controlul statului roman. Pai, daca luam in considerare ca si compania (sau companiile) rezultate din procesul de fuziune ar fi tot in proprietatea statului, atunci ne intrebam la ce ne-a mai folosit toata privatizarea, spargerea sistemului, crearea pietei libere, concurentiale etc? Iata ca lucrurile se complica si mai mult.