Decalogul de la Sibiu – intre dorinta si neputinta
Summitul informal de la Sibiu a fost evenimentul anului in Romania. O data la 14 ani ii revine unei tari membre UE presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene. Nu se stie daca ne vom mai afla in aceasta ipostaza. Peste 14 ani, probabil, nu va mai exista Uniunea Europeana, daca liderii statelor membre se vor incapatana sa nu reformeze si sa nu adapteze principalele institutii europene noilor realitati economice si sociale. A reprezentat pentru Romania o fereastra de oportunitate in a-si creste prestigiul si respectabilitatea. Sansa irosita, cata vreme presedintele Iohannis a transformat acest summit intr-un eveniment de campanie, atat pentru el, cat si pentru liberali. De fapt, acesta a fost obiectivul nedeclarat al tuturor participantilor la summitul de la Sibiu. O repetitie generala, atat pentru popularii, cat si pentru socialistii europeni, cu cateva zile inainte de europarlamentare.
Summitul de la Sibiu – eveniment electoral
Ca sa mascheze pronuntatul caracter electoral al acestei reuniuni, cei 27 de sefi de state si de guverne, prezenti la Sibiu, au adoptat o Declaratie, un decalog ce cuprinde 10 angajamente. Vorbim, mai degraba, de 10 promisiuni fara acoperire, de niste obiective aspirationale pentru toate statele si toti cetatenii Europei, dar greu tangibile si realizabile, de o colectie de truisme pe principiul „sa fie bine, ca sa nu fie rau”. Cei 27 de lideri nu au adoptat nicio hotarare care sa fie pusa in aplicare, care sa aiba materialitate, ci doar au reiterat principiile fondatoare ale Uniunii Europene : unitate, solidaritate, echitate, complementaritate, convergenta, stat de drept, coeziune, democratie. Declarativ, suntem toti frati in cuget si simtiri. In realitate, intre est si vest, intre sudul si nordul Europei, exista numeroase divergente si disparitati in ceea ce priveste dezvoltarea economica si sociala. Curentele eurospectice nu au aparut din senin, ci ca raspuns la politica de forta a birocratilor de la Bruxelles sau Strasbourg, la scenariul unei Europe cu mai multe viteze, dar si ca raspuns la lentoarea si birocratizarea excesiva a institutiilor europene.
Nu poti sa indemni la solidaritate, coeziune si unitate, cata vreme Macron si Merkel promoveaza o Europa cu mai multe viteze, o Europa cu un nucleu dur, format din Germania si Franta, in jurul caruia sa graviteze ca niste sateliti celelalte state. Dublul standard si dublul limbaj sunt o trasatura comuna a tuturor liderilor europeni. Vorbim si de o doza de ipocrizie si nostalgie comunista in discursul liderilor est-europeni. Trebuie sa acceptam ca unii vor si pot mai mult si ca egalitarismul este doar o poveste, reminiscenta unei mentalitati bolsevice. Oamenii nu sunt egali, nici macar la nastere. Sunt atatea lucruri care ne deosebesc: statutul social si material, inclusiv zestrea genetica. Cu atat mai mult, nici natiunile nu sunt egale. Nu putem pune semnul egal doar pentru ca suna bine intre, de exemplu, Germania, o tara cu un PIB de 3.400 miliarde euro si o populatie de 80 milioane de locuitori, si Romania, o tara cu un PIB de 200 miliarde euro si 20 milioane de locuitori. Nu mai vorbesc de nivelul de dezvoltare si civilizatie net favorabil Germaniei.
Unii mai egali decat ceilalti
Formal, Uniunea Europeana inseamna o reuniune de 28 de state egale in drepturi. Doar ca, in realitate, unii sunt mai egali decat altii. Europa cu mai multe viteze nu e un concept pentru viitor, ci este o realitate a prezentului. Vorbim si astazi de cel putin trei Europe. O Europa unionala cu 28 de membri. O Europa a monedei unice cu 19 membri. O Europa a Spatiului Schengen cu 24 de membri. Europa dezvoltata, locomotiva UE, este reprezenta de zona euro. Odata ce am intrat in UE, la 1 ianuarie 2007, ca un pas normal si natural, trebuia sa fi adoptat si noi moneda unica. Nu ne-a oprit nimeni, insa ne-am pus piedici singuri. Un prim-deadline era 2015, dupa care a fost stabilit anul 2019. Din pacate, am ratat si acest termen. Urmatorul deadline e 2024 sau la calendele grecesti. Trecerea la euro ar fi redus riscul de turbulente monetare si financiare si ar fi presupus un curs de schimb stabil. Adoptarea monedei unice ar fi diminuat riscul de tara si implicit costul la care se finanteaza Romania de pe pietele externe, de trei, patru ori mai mare decat cel din zona euro.
Presedintele francez si cancelarul german vorbesc de o armata europeana, in conditiile in care majoritatea tarilor membre ale UE sunt si membre NATO, iar unele dintre ele, cum este si cazul Romaniei, aloca 2% din PIB pentru Aparare, dublu fata de contributia la bugetul Uniunii Europene de la care am primit in ultimii 12 ani 48 miliarde euro fonduri nerambursabile.Cata vreme exista acest scut si aceasta forta armata, care si-a dovedit eficienta si utilitatea de la fondarea acestei organizatii militare in 1949 si pana in prezent, ar reprezenta un cost total nejustificat si o grava eroare sa ne gandim la o alternativa militara la NATO.
Islamizarea Europei
Clamam propagandistic si demagogic consensul, dialogul, coeziunea si unitatea la nivelul UE, desi exista dezacorduri majore intre state in probleme sensibile, precum migratia, schimbarile climatice, mutarea ambasadelor tarilor europene de la Tel Aviv la Ierusalim, dosarul iranian, lovitura de stat in desfasurare din Venezuela, atitudinea fata de Rusia. Sub pretextul respectarii drepturilor omului, al tolerantei, umanismului si multiculturalismului, am deschis prea larg portile Europei hoardelor barbare. Principalii promotori ai acestei politici sunt Angela Merkel si Emmanuel Macron. Consecinta pe termen mediu si lung: diluarea pana la pierderea identitatii europene, culturale, religioase si rasiale. Si pe fondul unei demografii scazute si a unui spor negativ al natalitatii, Europa e in pragul extinctiei. Peste 50 de ani, in Franta si Germania limba de stat va fi araba, iar crestinismul va fi inlocuit cu islamismul. Europa e un continent cu o populatie de peste 500 milioane de locuitori. Avem si noi saracii si oprimatii nostri. Si sunt cateva zeci de milioane de cetateni europeni care traiesc in risc de excluziune sociala.In loc sa le cream lor conditii de munca si de trai decente, preferam sa importam milioane de sirieni, irakieni, maghrebieni. Solidaritate fata de acesti oameni trebuie sa aiba in primul rand tarile de aceeasi limba si religie cu ei si care sunt mult mai bogate in resurse decat tarile de adoptie, Germania sau Franta. Aici este paradoxul acestor valuri migratoare. Toti vin intr-o Europa permisiva si toleranta si prea putini ajung in tari foarte bogate, precum Emiratele Arabe, Qatar, Bahrain, Oman, Kuweit, Iordania, Arabia Saudita, in care incluziunea sociala ar fi mult mai usoara si mai rapida. Pozitiile Poloniei, Ungariei, Italiei si mai nou a Austriei in chestiunea migratiei sunt corecte. Vorbim de valori comune si stat de drept la modul revansard si justitiar pentru a pedepsi acele state care refuza dictatul Bruxellului. Polonia, Ungaria si Romania au fost tinte predilecte ale acestui comportament arbitrar si dictatorial al lui Jean-Claude Juncker si Frans Timmermans, doi veritabili comisari sovietici intr-o Europa a secolului XXI.
Sper ca europarlamentarele din 23-26 mai sa aduca o noua garnitura de lideri la nivelul Parlamentului European si a Comisiei Europene, care sa uneasca statele batranului continent, sa aduca pacea, armonia, dialogul, respectul si conlucrarea in beneficiul tuturor statelor si al tuturor cetatenilor Europei. Altminteri, Brexitul va reprezenta doar inceputul sfarsitului.