Facturile de energie fara taxa radio-tv, de la 1 februarie
Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei – ANRE a anuntat oficial ca, incepand cu 1 februarie 2017, furnizorii de energie electrica vor calcula tarifele fara taxa radio – TV, care nu va mai aparea in facturile consumatorilor finali – persoane fizice și firme.
In conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 15 din 6 ianuarie 2017, taxa radio-TV a fost eliminata.
Persoanele fizice au fost obligate sa achite, lunar, o taxa radio-TV, care era inclusa in abonamentul la energie electrica, de 6,5 lei (4 lei pentru TVR, 2,5 lei pentru Societatea Naţionala de Radiodifuziune), iar firmele plateau 30 de lei pe luna. Eliminarea taxei radio-TV va conduce la o scadere a facturilor de energie din luna martie.






















