De ce în România hidrogenul nu prinde teren?
Hidrogenul este una dintre puținele soluții care pot ține ”lumina aprinsă” și stopa creșterea prețului energiei electrice produse în România într-un viitor dominat de energia regenerabilă. Cu toate acestea în România se bate pasul pe loc în acest domeniu, dacă ne comparăm cu evoluțiile din alte țări.
Dar, de ce se întâmplă aceasta?
Dincolo de indolența unora dintre autorități, dincolo de supraașteptările de la o Strategie a Hidrogenului care nu mai vine, dincolo de Obligațiile absurde și amenzile uriașe de neîndeplinire a obligațiilor propuse printr-un proiect de lege, nu se întâmplă nimic în piața hidrogenului.
Elementele de legalitate sunt astăzi obligatorii în ceea ce privește posibilitatea dezvoltării utilizării hidrogenului în industria energetică: accesul producătorilor de hidrogen la rețelele de transport și distribuție și cerințele legale de tranzacționare a gazelor naturale (care condiționează în fapt introducerea gazelor într-un sistem de transport sau distribuție).
În România se pot tranzacționa doar acele gaze naturale combustibile care îndeplinesc cerințele legale cuprinse în Regulamentul de măsurare a gazelor naturale. Regulamentul de măsurare gaze naturale aprobat de ANRE în anul 2008, tratează cantitate minimă/maximă de componenți care sunt permiși în compoziția gazelor naturale care se comercializează. În ceea ce privește hidrogenul nu există nicio prevedere pentru hidrogen la nici un nivel. Conform principiului ”tot ce nu este interzis, este permis”, există posibilitatea să se demareze activități de construcție și utilizare, chiar dacă nu există nici o restricție din perspectiva comercializării amestecului de gaze naturale în amestec cu hidrogenul, cunoscute fiind problemele efective create de prezența hidrogenului asupra fragilizării anumitor categorii de oțeluri din care sunt realizate conductele și al altor elemente din cadrul sistemelor, se recomandă înaintea dezvoltării oricărei activități de injecție de hidrogen, realizarea unui act normativ care să stabilească permisivitatea injecției de hidrogen și procentul în amestec cu metan.
Accesul la SNT/sistemele de distribuție se face în conformitate cu art 148 din Legea 123/2012 cu modificările și completările ulterioare: ”Racordarea la conductele de alimentare din amonte şi la sistemul de transport este permisă următoarelor categorii de solicitanţi:
- a) titularilor contractelor de concesiune a serviciului public de distribuţie a gazelor naturale, în vederea îndeplinirii obligaţiilor contractuale ce le revin în această calitate;
- b) operatorilor terminalului GNL;
- c) operatorilor depozitelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale;
- d) clienţilor industriali noi;
- e) operatorilor economici titulari ai licenţei de distribuţie;
- f) producătorilor de gaze naturale;
- g) altor categorii de clienţi dacă aceştia nu au soluţie de alimentare, din punctul de vedere al debitului orar solicitat, din sistemul de distribuţie a gazelor naturale din zona delimitată concesionată unde urmează să fie realizată racordarea; lipsa soluţiei de alimentare din sistemul de distribuţie este comunicată obligatoriu, în scris, de operatorul de distribuţie şi avizată de ANRE.”
La momentul de față nu există posibilitatea legală a operatorului SNT și operatorii sistemului de distribuție pentru a racorda un producător de Hidrogen
Concret, astăzi, un poducător de hidrogen care ar dori să injecteze hidrogen în rețele de gaze nu poate să o facă!
Atunci de ce venim cu un proiect de lege care obligă furnizorii de gaze ca peste 1 an să aibă achiziționat hidrogen cca. 170 mil mc hidrogen?
Consider că înainte să pui amenzi și ținte false este necesar să:
- stabilim Noul Model al Viitorului Sistem Energetic,
- acordăm valorile conservatoare ale oamenilor cu păstrarea tradițiilor și promovarea resurselor de energie curate – să creem România Tradițională cu Energie Curată,
- să dezbatem și să se înțeleagă în societate importanța hidrogenului în viitorul mix energetic al României,
- să identificăm necesitățile reale ale folosirii hidrogenului în diferite regiuni ale țării, fără a impune soluții uniforme pe întreg teritoriu al României, chiar dacă nu se impunea aceasta,
- să definim normele tehnice specifice utilizării hidrogenului și mai ales să eliminăm bariererele de folosire a acestuia.
Aceste elemente au fost expuse în cartea Iordache, I., Chisalita, D., „Hidrogen si gaze naturale in Romania”, Editura Didactica si Pedagogica, și au fost prezentate patru scenarii posibile a fi dezvoltate în România, din păcate constat ceea ce îmi spunea unul din profesorii mei ”cărțile mai trebuie să fie și citite, nu doar scrise”.