Premierul Tudose incearca sa amageasca cu noi promisiuni minerii din Valea Jiului. Cine-l mai crede?
Ajuns in Valea Jiului, la sfarsitul saptamanii trecute, premierul Mihai Tudose le-a servit ortacilor o lectie de patriotism: “Nu mai dorim ca la anul sa fim in situatia in care suntem anul acesta, cand trebuie sa importam jumatate din stocurile de carbune pentru iarna. Vom incerca sa nu mai inchidem mine, ci dimpotriva, sa deschidem mine, iar Mintia si Paroseni sa devina elemente de siguranta in acest sistem energetic pentru zona aceasta a tarii”. Nu stim cati din cei prezenti au crezut vreo vorba din spusele primului ministru. Complexul Energetic Hunedoara, care pe langa productia de energie in grupurile de la Mintia si Paroseni mai are in subordine si trei mine deHuila este un gigant cu picioare de lut inca de la infiintare. Nici preturile mari ale energiei electrice din acest an nu au reusit sa aduca un minim profit Complexului, care de important ce este in ecuatia energetica functioneaza cu un singur grup de la Mintia.
De ce trebuia atunci ca tocmai seful Guvernului sa se apuce de promisiuni pe care stie foarte bine ca nu le poate onora. Cele trei mine de carbune aflate inca in functiune produc o huila cu un randament energetic foarte scazut, dar mai ales la costuri mult prea mari pentru a merita exploatarea ei. Si asta pentru ca in aceste ultime mine nu s-a investiti mai nimic pentru rentabilitate. Carbunele din Ucraina, sau din alta parte, este si mai ieftin si mai bogat din punct de vedere caloric. De cealalta parte, grupurile energetice de la Mintia si Paroseni arata spectaculos doar pe hartie. In realitate, cu exceptia grupului modernizat de la Paroseni, sunt “un morman de fiare vechi”, dupa cum se exprima un alt fost prim ministru acu vreo 27 de ani. Si totusi, premierul Tudose a auzit de la energeticieni ca fara Complexul Energetic Hunedoara sistemul si siguranta Romaniei sunt amenintate. Drept urmare trebuie sa facem o strategie si un plan de reorganizare pentru CEH.
A cata strategie si al catelea plan nu mai stie nimeni. De pilda, mai acu un an, cand alti guvernanti mureau de grija CEH, se mai intocmea un plan de reorganizare, care avea la baza separarea activitatii de minerit de productia efectiva de energie electrica, Ministerul Energiei incerca sa desluseasca complexa problema a celor 4 exploatari de huila din Valea Jiului (acum mai sunt trei), respectiv posibilitatea acestora de a asigura carbune de calitate si la pret competitiv pentru cele doua termocentrale din cadrul CE Hunedoara (Mintia si Paroseni).
Ca de obicei in ultimii 25 de ani, solutia deja intrevazuta era un ajutor de stat pentru retehnologizarea minelor si cresterea eficientei lor. S-a dovedit in scurt timp ca solutiile propuse sunt depasite si, in concluzie, nu s-a mai facut nimic. Dincolo de acel ajutor de stat, care nu inseamna nimic altceva decat prelungirea agoniei, exploatarile de huila din Valea Jiului au nevoie de mult mai mult. Ceva se stie, totusi: o eventuala supravietuire a CE Hunedoara nu se va putea face decat intr-o schema de sprijin a statului, care va dezavantaja alti producatori si va duce la alte ingerinte in piata libera. Evident, daca se pastreaza structura actuala a sistemului energetic. Intrebarea este, merita?
Conform studiilor existente, rezervele de huila din Valea Jiului s-ar ridica undeva la peste 53 de milioane de tone, ceea ce ar asigura necesarul de consum (nu stim la ce parametri ar functiona cele doua termocentrale) pentru inca vreo 15 ani de aici inainte. Daca luam in considerare banii necesari retehnologizarii, implementarea reala a investitiilor, corelat cu necesarul de investitii in centralele electrice, cu siguranta ca ajutorul de stat solicitat in prezent va fi risipa totala. In cazul in care, corelat cu ceea ce se intampla pe plan international, cu metodele matematice de a demonstra viabilitatea unor exploatari si apoi utilizarea carbunelui in termocentrale se va ajunge la concluzia ca merita salvate exploatarile miniere, atunci este altceva. Cine poate demonstra insa acest lucru si ce posibilitati are guvernul pentru a sprijini necesarul de investitii?
Domnul Mihai Tudose, ca un roman adevarat, promite marea cu sarea fara a avea la baza nimic. Nici o problema, se va elabora o strategie. Cu siguranta ca minerii din Valea Jiului nu mai cred o iota din vorbele guvernantilor si nu intamplator Valea Jiului s-a depopulat intr-un ritm alarmant. Cum sa redeschizi mine de carbune cand nu esti in stare sa le faci rentabile pe cele inca existente? NU mai vorbim de siguranta in exploatare. Cine sa consume apoi carbunele, extrem de scump, in conditiile de functionare a grupurilor energetice ale CEH? Prea complicat.
Anul trecut, guvernul tehnocrat facea o analiza care indica urmatoarele:
– in Valea Jiului exista o rezerva totala de carbune de 53,2 milioane de tone. Din aceasta cantitate totala, cea mai mare rezerva este la exploatarea miniera de la Livezeni (17,5 milioane de tone), iar cea mai mica (7 milioane de tone) este la exploatarea miniera Lonea.
– Indicatorii tehnici de productie in perioada 2013-2015 arata ca in 2013 s-au extras 1,296 milioane de tone de carbune, cu un numar total de angajati de 5.100, in 2014 s-au extras 1,158 milioane de tone de carbune, cu un numar total de angajati implicati in activitatea miniera de 4.700, iar in 2015 s-au extras 956 de mii de tone de carbune, când Complexul Energetic Hunedoara avea un numar total de 4.500 de angajati implicati in activitatea miniera.
– Productia totala de carbune programata pentru anul 2016 a fost de 1.038.000 de tone, din care sortat 965,6 mii de tone, iar supus spalarii 72,44 mii de tone. In aprilie 2016, Complexul Energetic Hunedoara avea angajati implicati in activitatea miniera 3.715 muncitori, 177 maistri si 315 personal TESA.
Cea mai mare problema identificata de membrii Comitetului pentru activitatea miniera era legata de lipsa acuta a investitiilor din ultimii 20 de ani, lipsa retehnologizarii si modernizarii metodelor de extractie.
Dupa Revolutie, nivelul investitiilor in minerit a scazut la 5% din valoarea celor de dinainte de 1989, iar dupa anul 2007, nu a mai fost demarata nicio investitie. Complexurile mecanizate asigura, potrivit specialistilor din Comitet, productivitate dubla fata de metodele clasice de exploatare, folosite in mare parte dintre minele actuale. Costurile de achizitionare a unui astfel de complex mecanizate sunt evaluate de circa 11-12 milioane de euro. Potrivit calculelor facute de membrii Comitetului, cheltuielile de retehnologizare a minei Livezeni ajung la 127 de milioane de lei.
Astfel, la nivelul anului 2015, 70% din costul de productie al carbunelui a reprezentat cheltuiala cu „munca vie”, ceea ce inseamna ca extractia se face cu tehnologii vechi de mai bine de un sfert de secol. De asemenea, un alt aspect prezentat de membrii grupului de lucru Huila este faptul ca inchiderea minelor, dupa actualele metode, nu ar mai permite redeschiderea acestora, facând mai rentabila saparea unui nou put decât deschiderea celui inchis prin rambleiere.
Concluziile intâlnirii Comitetului pentru activitati miniere sunt: rezerve de carbune exista, costul lor de explorare este foarte mare, iar principalul motiv care a condus la aceasta situatie este lipsa acuta de investitii din ultimii 20 de ani.
Solutia propusa de membrii Comitetului este accesarea unui ajutor de stat pentru facilitarea inchiderii minelor necompetitive in conformitate cu Decizia 787/ 2010/UE, in conditiile in care Complexul Energetic Hunedoara continua sa asigure serviciile tehnologice de sistem, cel putin la nivelul actual.
De atunci incoace am ramas doar cu concluziile. De ce s-ar aschimba ceva anul viitor? Desigur, pentru ca asa promite domnul prim ministru.