Patent autentic romanesc: Profetul Daea a descoperit irigatiile fara energie electrica

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a profetit ca peste vreo doi ani de zile vom avea in jur de un million de hectare de teren arabil ce vor putea fi irrigate. Totul tine, in conceptia domnului Daea, de posibilitatea de acumulare a apei din precipitatii “prin baraje usor de facut”, in principalele bazine geografice, dupa care sa dam drumul apei sa curga pe marile plantatii agricole. Probabil, dupa principiul vaselor comunicante.

“Programul nostru prevede pe termen lung, incepand din 2021, sa intram in alte etape de marire a suprafetelor respective, pana la un milion de hectare, si ele vizeaza si aceste zone, aceste bazine hidrografice unde ai posibilitatea sa acumulezi apa din precipitatii prin baraje usor de facut si sa dirijam aceasta apa pe terenurile agricole. Am fost la Arad zilele acestea si este acolo Canalul Morilor, o lucrare extraordinar de importanta. Dupa 42 de ani acolo lucreaza excavatorul romanesc. Este o lucrare extraordinara care pleaca din Cris si merge 91 de kilometri, se varsa tot in Cris. Este un canal cu dubla functionalitate pentru a elimina apele in exces, pentru desecare, dar si pentru a asigura atunci cand vremea este potrivnica si nevoia de apa il impinge pe fermier sa irige. Este acolo un lant de mori, au fost create acolo 13 mori. In 1830 acest canal a fost facut cu lopata, cu tarnacopul, cu spatele, cu targa. (…) Mai sunt cativa ani si facem 200 de ani de cand este canalul respectiv. Acum, acolo, se lucreaza. De asemenea la Paulesti, sistemul de irigatii. Peste tot in tara lucrarile sunt deschise ca urmare a acestui efort extraordinar din punct de vedere al alocarii banilor si al deciziei pentru ca aici, ca sa faci, trebuie sa vrei”, a precizat la postul public de televiziune ministrul Agriculturii.

Traduse, aceste declaratii sunt echivalente cu expresia “potcoave am, cal imi mai trebuie.”

Inainte de 1990, Romania iriga in jur de doua milioane de hectare intr-un complex in care statiile de pompare reprezentau elemental principal. Dunarea, apoi Canalul Dunare-Marea Neagra, parte din canalul Siret si alte amanajari mai reduse la nivelul tarii reprezentau sursa de apa. Aceasta era insa un element secundar, caci transportul apei de la sursa se realize tocmai prin intermediul statiilor de pompare de mare capacitate. Respectivele statii consumau energie electrica. Si consumau extreme de multa energie electrica, pe de o parte pentru ca erau energointensive, pe de alta parte pentru ca o cantitate semnificativa de apa se pierdea prin canalele de transport, care nu mai erau decolmatate.

Cu alte cuvinte, sistemul de irigatii mostenit era ineficient. Cresterea pretului energiei electrice, dupa 1990 si devalizarea multor statii de pompare au facut ca nici un producator agricol (mare sau mic) sa nu-si poata permita accesul la sistemul national de irigatii decat in conditiile in care primea subventii. S-au acordat subventii cativa ani, dare le s-au redus consistent in ultima perioada. In consecinta am ajuns sa mai avem o suprafata reala irigata de circa 200.000 de hectare. Domnul Daea zice ca vom ajunge la un million de hectare, dar nu scoate un cuvant despre instalatiile de pompare si mai ales despre pretul energiei electrice.

In urma cu vreo patru ani, cand pretul energiei electrice era inca in mare parte reglementat, producatorii de energie regenerabila sugerau guvernului sa stimuleze productia de otel, in ideea cresterii consumului de energie electrica. Niciunul nu lua in considerare sistemul de irigatii care putea consuma o cantitate suficienta de energie electrica, mai ales ca majoritatea fermele lor eoliene sau solare sunt amplasate exact in zone care au mare nevoie de apa pentru irigatii.

Facem precizarea ca la vremea respectiva, Romania avea un excedent de energie electrica pe care il valorifica in general la export. Astazi, situatia este insa cu totul alta. Tara noastra isi asigura cu greu necesarul de consum si importa energie in general in perioadele de varf de consum. Irigarea a unui million de hectare de teren, asa cum viseaza ministrul agriculturii, ar presupune o crestere a consumului cu cativa terewati pe an. Sigur, nu spunem ca nu avem nevoie de irigatii. Dar nu putem sa nu ne intrebam: la energia necesara si la pretul ei s-a gandit cineva?

Din calculele noastre, la momentul la care a fost regandita strategia nationala de irigatii, in parallel cu liberalizarea totala a pietei de energie electrica, pentru pomparea a 1000 metri cubi de apa in sistemul de irigatii s-ar consuma circa 160 KWh energie electrica. Pentru repomparea apei, in situatia in care exista pana la opt trepte de udare, s-ar mai consuma 90 KWh, iar pentru punerea sub presiune alti 320 KWh.

„Daca luam in considerare un pret mediu de 0,5 le KWh, la o cantitate de 568 KWh (insumand cele trei componente) ajungem la concluzia ca pentru 1000 metri cubi de apa se vor plati 286 lei. Or, cu aceasta cantitate de apa se pot uda 1,1 hectare, o singura data, de porumb, soia sau floarea soarelui. Numai ca, o singura udatura nu rezolva nimic, fiind nevoie de cel putin trei . In aceste conditii, inmultind 286 lei cu 3 ajungem la suma de 858 lei/hectar, doar pentru prima treapta de udare. La aceasta suma se mai adauga alte 200 de lei /hectar, contravaloarea lucrarilor cu manopera in teren si TVA. In final, udarea a 1,1 hectare de teren costa un fermier nu mai putin de 1259 lei (peste 12 milioane lei vechi)”.

Am amintit aceasta formula de calcul pentru a demonstra domnului Daea ca in acest caz nu functioneaza principiul vaselor comunicante. Practic, la vremea respective s-a demonstrate ca la asemenea costuri sistemul de irigatii nu este rentabil. S-a schimbat ceva intre timp? In bine? Dimpotriva.

In momentul de fata, pe structura de irigatii existenta, consumurile de energie electrica sunt extrem de ridicate, reprezentand circa circa 85-90% din totalul costurilor de functionare a sistemului. Cine ne impiedica sa-l eficientizam? Cu atat mai mult acest lucru se poate realiza cu bani europeni, pentru ca tot Uniunea Europeana ne-a interzis, in 2010, sa acordam subventii pentru sistemul de irigatii.

Conform specialistilor, inainte de 1990 s-au investit in sistemul de irigatii peste 25 miliarde dolari. S-a ajuns astfel la o suprafata agricola irigabila de circa 3 milioane hectare, din care doar pentru 1,75 milioane hectare fizice sistemul era suta la suta functional, restul de 1,25 milioane hectare fiind amenajate cu sisteme de irigatii aflate in diferite faze de executie. In momentul de fata irigam in cel mai bun caz circa 200.000 de hectare. Sa ne fie rusine, mai ales ca in ultimii 25 de ani, tot statul a pompat in acest sistem, inclusiv in lucrari de imbunatatiri funciare, alte 15-16 miliarde euro, conform unui raport al unei Comisii de ancheta de la Camera Deputatilor. Unde s-au scurs acesti bani? Spre buzunarele cui?