De ce cad, fara nici o explicatie, marile proiecte de investitii din sistemul energetic?

Unitatile 3 si 4 de la Cernavoda, centrala de acumulare prin pompaj Tarnita-Lapustesti, un grup de 800 de MW la Rovinari sunt cele trei mari proiecte energetice pe care Romania le-a sustinut cu insistenta in ultimii 25 de ani. Nu a existat strategie energetica (si au fost vreo 6 sau 7), care sa nu fi considerat aceste proiecte drept prioritare. Incet dar sigur, miturile se spulbera. Chinezii, investitorii de forta in care ne puneam baza pentru reactoarele 3 si 4, dar si pentru grupul energetic de la Rovinari nu mai scot un cuvant despre intentiile lor, asteptand o pozitie clara a guvernului. La Tarnita-Lapustesti, etapa de preselectie a investitorilor a fost prelungita, dar nimeni nu mai scoate un cuvant despre interesul acestora fata de proiect. In schimb, au inceput sa apara tot mai des voci din interiorul sistemului, care incearca sa argumenteze ca centrala de acumulare prin pompaj nu mai este fezabila din punct de vedere economic. La inceput a fost Remus Borza, pe vremea cand era administrator judiciar la Hidroelectrica, mai nou este Ovidiu Agliceru, presedintele Directoratului Hidroelectrica.

Ministerul Energiei, care lucreaza de zor la finalizarea strategiei energetice a inceput si el sa aiba o pozitie confuza in ceea ce priveste proiectul Tarnita-Lapustesti, propunand mai nou ” posibilitatea construirii mai multor hidrocentrale cu acumulare prin pompaj mai mici, pe tot teritoriul tarii, in locul proiectului de la Tarnita”. E clar ca nu stim ce vrem nici de data asta. Iata ce spunea ieri domnul Ovidiu Agliceru: ” In anul 2006 a fost facut un studiu de fezabilitate de catre un consortiu din Marea Britanie, iar concluziile respectivului studiu au fost ca nu este fezabil proiectul Tarnita. Acest lucru a fost constatat apoi si in timpul insolventei (Hidroelectrica – n.r). Hidroelectrica a anuntat Ministerul Economiei de la acea data, care se ocupa de domeniul energetic, cu privire la rezultatele acestui studiu.”

Agliceru a fost intrebat care este pozitia Hidroelectrica privind intentia Ministerului Energiei de a renunta la proiectul Tarnita in favoarea unor centrale mai mici, tot cu acumulare prin pompaj.Oficialul producatorului de energie a amintit ca, anii trecuti, s-a incercat un experiment, respectiv retehnologizarea hidrocentralelor de pe Oltul Inferior, astfel inca acestea sa poata functiona si in sistem reversibil, adica ziua sa produca energie, iar noapte sa functioneze ca un consumator, pompand apa inapoi in lacul de acumulare. Rezultatul a fost generarea unei energii extrem de scumpe, din cauza costurilor mari cu utilizarea apei.

Daca se stia inca din 2006 ca proiectul Tarnita-Lapustesti nu este unul fezabil, atunci de ce s-a mai infiintat compania de proiect si de ce s-au facut studii de fezabilitate paralele care au costat aproape 20 de milioane de lei fara TVA? Nu mai luam in discutie cat a costat si inca mai costa functionarea companiei de proiect.

Altceva pare interesant insa in aceasta disputa, deocamdata doar la nivel de idei. “Proiectul Tarnita este unul strategic pentru Romania, noi fiind una dintre foarte putinele tari din Europa care nu dispun de o centrala cu acumulare prin pompaj pentru siguranta sistemului energetic national (SEN), desi avem o locatie foarte favorabila pe amplasamentul Tarnita- Lapustesti. Dezvoltarea impetuoasa din ultimii ani a energiilor regenerabile (curate, dar si necontrolabile) fac din proiectul Tarnita o necesitate absoluta pentru siguranta SEN, dar si pentru valorificarea optima a acestor energii curate si ieftine in beneficiul direct al consumatorului final, prin stocarea energiei ieftine din perioadele de exces de productie si redarea acesteia catre consumatorii racordati la SEN in perioadele de varf de consum si pret. Nici un alt tip de tehnologie disponibila in Romania nu este capabila sa realizeze acest transfer temporal de resurse energetice, ceea ce atrage o functionare aritmica, poluanta, cu uzura marita si costuri excesive pentru producatorii de energie electrica traditionali (termo, hidro), precum si riscuri majore pentru SEN, din cauza fluctuatiilor mari de productie sau consum.”

Asa statea scris in strategia energetica, inca de pe vremea in care o contributie importanta la echilibrul sistemului energetic o aveau centralele pe carbune. Intre timp, aceste centrale au ajuns la faza de colaps si, se pare, doar rolul de actor de baza in realizarea echilibrului le-ar mai putea salva de la pierire. La ce ne mai trebuie atunci Tarnita-Lapustesti, o investitie de peste un miliard de euro, cand avem centrale pe carbune poluante, cu uzura marita si costuri excesive, dar amenintate cu moartea? Este doar o ipoteza, de care nu putem sa facem insa abstractie in contextul actual al Sistemului Energetic National. Una peste alta, foarte posibil ca nimeni sa nu mai creada in constructia reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda, care sunt direct legate de existenta unei centrale de acumulare prin pompaj. Asadar, cam gata cu marile proiecte de investitii ale Romaniei in domeniul energetic.

Daca tot nu am reusit sa investim nimic, sau aproape nimic in ultimii 25 de ani, de ce am face-o de acum inainte? Uitam insa ca o investitie noua atrage dupa ea multe alte avantaje si, in ultima instanta, face performant un sistem depasit, uzat si neperformant. Dar, daca nu suntem in stare sa fim in grafic nici macar cu lucrarile de mentenanta la ce sa mai visam la investitii?