La asa ministri, asa investitii. Ce mai poate fi salvat din proiectul BRUA?

Am incercat sa ne abtinem sa comentam disputa pe marginea eficientei economice a magistralei de gaze BRUA, cu toate ca am avut un impuls la un moment dat, dupa ce Transgaz a ales sa iasa din anonimat si a platit niste articole de presa pentru a demonstra ca BRUA este o investitie valabila, citand niste declaratii rupte din context a unor persoane care la un moment dat au detinut si functii politice de decizie. In mod normal, domnul Ion Sterian, directorul general al Transgaz ar fi trebuit sa iasa la declaratii concrete privind rolul BRUA in noua conjunctura si sa ne spuna de ce romanii trebuie sa plateasca in urmatorii 40 de ani o teava care va costa aproape jumatate de miliard de euro, dar prin care nu se stie ce va trece.

Investitia Transgaz in BRUA trebuie analizata cu foarte mare atentie, mai ales ca sistemul energetic national are deja nevoie de investitii stringente, majore si imediate. Ce ne facem daca bagam (scuze de expresie) alte miliarde de lei in obiective care inca din faza de constructie se dovedesc ineficiente, adica nerentabile din punct de vedere economic? Guvernul Orban a facut un adevarat fetis din investitiile ce vor fi realizate in urmatorii ani, mai ales cu bani europeni, dar nu are absolut nici o directie. Cu autostrazile suntem lamuriti, cu spitalele la fel, dar in sectorul energetic lucrurile nu sunt deloc atat de simple. In acest caz investitiile sunt foarte mari si cu durata de timp indelungata.

O sa revenim la aceasta tema, dar sa ne mai oprim putin asupra BRUA, minunata magistrala care punea Romania in pozitia de jucator major pe piata de gaze din Balcani. Paradoxal, prin comparatie cu un grup nuclear, cu un grup energetic major pe gaze sau cu un proiect eolian offshore, conducta BRUA s-a construit relativ repede. Intamplarea face ca in timpul acesta scurt, de la demararea investitiei si pana la finalizarea ei, datele problemei s-au schimbat radical, iar BRUA se dovedeste un fel de teren de fotbal facut in panta. Domnul ministru al Economiei, Virgil Popescu, ar fi trebuit sa iasa la scena deschisa si sa ne spuna ce se va intampla cu aceasta investitie si cine va raspunde de esecul sau succesul ei. Transgaz nu este magazinul din coltul strazii, ci operatorul national de transport gaze la care statul roman este actionar majoritar. Fie si din punctul de vedere al actionarilor (Transgaz este cotata la bursa) o interventie a ministrului ar fi lamurit niste lucruri. Tacere totala.

In aceste conditii am rasfoit prin ce a scris Energy-Center in urma cu doi ani, cand tocmai se lansa magnificul proiect BRUA. Va lasam sa trageti consecintele. Ca o paranteza merita aminti ca inclusiv conductele care urmeaza sa transporte gazele nu au fost realizate de producatori romani, desi au existat oferte, ci de turci.

“Dupa ani buni de zile in care transportatorul national de gaze din Romania a fost repetent la investitiile in retea, iata ca, brusc, Transgaz ar putea deveni cel mai mare investitor (cu capital autohton ) din Romania. Intrebarea majora care se pune in aceasta situatie tine insa si de eficienta investitiilor, de rentabilitatea lor economica si nu in ultimul rand de o strategie pe care Romania o are in dezvoltarea noilor coridoare de transport a gazelor naturale.

Este aproape imposibil sa obtinem de la Transgaz un raspuns la toate aceste probleme. Cu atat mai putin de la Ministerul Economiei sau de la Ministerul Energiei. Dovada, l-am intrebat zilele trecute pe ministrul energiei, Anton Anton, de unde va lua bani Transgaz pentru a continua conducta BRUA si conducta care ar urma sa transporte gazele de la Marea Neagra, in conditiile in care profitul companiei a fost sugativat de statul roman. Evaziv, ministrul Anton Anton ne-a raspuns: „nu este absolut nici o problema, bani se gasesc”. Unde, la ce pret, cu ce consecinte nu mai conteaza.

In acelasi timp l-am intrebat pe domnul ministru ce se va intampla cu BRUA daca se va bloca in Ungaria. La fel de transant ne-a raspuns: „ce ne intereseaza pe noi Ungaria?. Romania trebuie sa-si indeplineasca obiectivul de a construi partea care-i revine din BRUA si spre asta mergem. Restul nu conteaza”. Am continuat: „ce vom face cu excesul de gaze dupa punerea in exploatare a rezervelor din Marea Neagra?” Raspuns: „va inchipuiti ca nu o sa avem unde le vinde? Sarbii stau cu mana intinsa, si nu numai ei”. Am considerat ca nu mai are rost sa lungim discutia in conditiile in care ministrul energiei este atat de sigur ca BRUA va fi realizata de Transgaz iar gazele romanesti vor fi dorite de „toata Europa”. Inutil sa intram in amanunte.

Sa ne intoarcem insa la „autostrada de gaze” Tuzla-Podisor, pe care Transgaz este determinat sa o finalizeze pana in 2020. „Obiectivul major al acestei investitii consta in construirea unei conducte telescopice de transport gaze naturale Tuzla-Podisor, in lungime de 308,3 km si Dn 1200 respectiv Dn 1000, care sa faca legatura intre resursele de gaze naturale disponibile la tarmul Marii Negre si coridorul Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria, astfel asigurandu-se posibilitatea transportului gazelor naturale spre Bulgaria si Ungaria prin interconectarile existente Giurgiu-Ruse (cu Bulgaria) si Nadlac-Szeged (cu Ungaria) „, se arata in documentul mentionat.

De asemenea, aceasta conducta se va interconecta cu actuala conducta internationala de transport gaze naturale Tranzit 1 (Isaccea-Negru Voda). Capacitatea de transport va fi de 8,14 milioane de metri cubi pe an, iar investitia estimata se ridica la 360,36 milioane de euro.

In prezent sunt finalizate studiul de fezabilitate si cel de impact asupra mediului si a fost obtinuta autorizatia de construire. Decizia finala de investitie va fi luata in acest an, iar constructia este prevazuta pentru perioada 2019-2020. Transgaz estimeaza ca punerea in functiune si intrarea in operare vor avea loc in anul 2020, dar calendarul estimativ de dezvoltare a proiectului poate suferi modificari, in functie de evolutia proiectelor offshore din amonte.

Calendarul va suferi modificari cu siguranta, mai ales ca Transgaz s-a angrenat si in construirea gazoductului Ungheni-Chisinau, un proiect mult mai mare decat cel initial in ceea ce priveste conexiunea cu Republica Moldova (Iasi-Ungheni). Pe baza promisiunilor Transgaz, care intre timp a cumparat operatorul de transport gaze din Moldova (Vestmoldtransgaz), moldovenii de peste Prut ar trebui sa aiba inca din 2020 gaze din Romania, scapand astfel de jugul Gazprom. Moldovenii au inceput sa creada in promisiunile noastre, dovada ca „Republica Moldova nu va negocia deocamdata un nou acord cu furnizorul rus de gaze naturale, Gazprom, ci se va concentra asupra finalizarii conectarii la sistemul de gazoducte din Romania,” a declarat ministrul economiei moldovean, Chiril Gaburici, intr-o emisiune televizata, potrivit postului de radio Europa Libera, care citeaza agentia de presa rusa Interfax.

Actualul contract cu concernul rus expira la sfarsitul anului 2019. Gaburici a explicat ca, dupa finalizarea gazoductului Chisinau-Ungheni, Republica Moldova va avea acces la surse alternative de gaze, nu din Rusia, si implicit o pozitie mai buna la eventualele negocieri. „Atunci va fi concurenta si toti se vor lupta sa ne aiba drept client”, a apreciat el.

In prezent, Republica Moldova primeste gaze rusesti in baza contractului cu Gazprom din 2008, care se reinnoieste anual.Este bine ca fratii au incredere intre ei. Sa vedem insa ce iese de aici. Constructia gazoductului Chisinau-Ungheni, de fapt continuarea celui dintre Iasi si Ungheni, este programata sa inceapa luna aceasta, si ar urma sa dureze circa zece luni, noteaza Europa Libera.