Vant bun bruxellez in eolienele romanesti. Poate incepe sa invarta si economia!

de Cristian Stefan

Am inceput o noua saptamana politica agitata, cu rafale pe directia Vest-Est, poate chiar Nord-Sud, si, asa cum era de asteptat, PL-ul 198/2017 nu si-a mai gasit locul pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor. Vorbim de proiectul de lege ”pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr.24/2017 privind modificarea si completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (ESRE) si pentru modificarea unor acte normative”. Pe scurt – o lege care sa incerce sa le redea investitorilor in regenerabile increderea ca vremurile bune de acum 10 ani, care au durat vreo cinci (2008-2013), se pot reintoarce, readucandu-le profitul in turbine/panouri etc.

Sigur, doar o lege nu aduce increderea. Revenirea esalonata, din acest an, la certificatele amanate vine intr-un context de piata diferit, pe alte preturi si nu compenseaza emotia data de acea schimbare a regulilor de joc, cum s-a tot spus despre acea OUG 57/2013. De atunci s-au facut si refacut calcule despre cum durata de recuperare a investitiei a ajuns sa depaseasca chiar durata de viata a echipamentelor, cum spune Adrian Borotea, vicepresediente al Asociatiei Romane pentru Energie Eoliana (RWEA) si, in acelasi timp directorul de strategie al CEZ Romania, grupul care detine, printre altele, al doilea parc eolian de uscat din lume – Fantanele-Cogealac (Constanta), capacitate de 600MW.

De acesta data, ca mijloc decaptatio benevolentiae, autoritatile vinsi cu obriza-surpriza, care se poate dovedi chiar placuta si reconfortanta: un amendament din PL 198care da posibilitatea producarilor ESRE sa aleaga, ca alternativa la mecanismul certificatelor verzi, un ajutor de stat sub forma unei prime fixe pe tip de tehnologie care se adauga la pretul mediu al energiei rezultat din tranzactiile pe piata centralizata de energie electrica.

Dar vestile bune pentru ESRE nu se asteapta acum de la Bucuresti, ci de la Bruxelles. De acolo bate vantul bun, sau, dupa caz, acolo se ridica soarele pe cer. In ultimele zile au iesit ca pe banda o serie de comunicari oficiale care, direct sau printre randuri, spun ca va fi bine pentru regenerabile, inclusiv in Romania. Sau mai ales in Romania.

Puteti gasi aici, stadiul la zi, sintetizat, al traseului intregului pachet Energiecurata pentru toti europenii. Deocamdata, vestea cea mai importanta este ca s-a ajuns la acordul politic (Comisie, Parlament European, Consiliu/guverne) si tinta obligatorie la nivel European de 32% ponderea ESRE in consum la nivelul anului 2030, cu posibilitatea ca, in 2023, aceasta tinta sa fie revizuita in sus. Practic, toate celelalte documente – precum guvernanta pietei la nivel european sau noua directiva a performantei enegetice a cladirilor – vin sa sustina obiectivul european.

32% e mai putin decat tinta care iesise la inceputul anului de la Parlament (35%), dar inca sensibil peste propunerea initiala a Comisiei, de 27%. Chiar si faptul ca apar astfel de variatii este, in sine, o veste buna: inseamna ca au fost lupte aprige la procent, inseamna ca economiile mari, cei care conteaza, nu se simt chiar atat de confortabil cu presiunea data de ESRE, in final inseamna ca vor astepta de la cei mai mici sa pluseze, sa faca totul,sa iasa media.

Se pare ca Romania nu-i va dezamagi, asa cum nu a facut-o nici cand am raportat cu un cincinal in avans atingerea tintei de 24% pentru 2020. Vicepresedintele Zoltan Nagy-Bege de la ANRE, a dat de inteles, ca am avea argumente sa ne asumam o tinta indrazneata de 31-32%, pentru ca, prin reducerea semnificativa a costului tehnologiilor, investitiile ar putea devini rentabile chiar si fara scheme de sprijin.

Nu stim daca, totusi, in doar 10 ani, se va atinge acest vis tehnologic (in care sa nu se mai puna problema schemelor de sprijin suportate de consumatori) dar adevarul e ca realitatea europeana nu prea ne lasa loc de intors.

Intr-un document interesant numit Scenarii 2030 pentru energia eoliana (septembrie 2017) puternica aociatie de profil europeana, Wind Europe, avertiza ca desi regenerabilele au ajuns sa asigure 30% din electricitate ( analiza pe 2015-2016), carbunele asigura inca un sfert din productie. Aceste ponderi sunt puse intr-un context international alarmant: cand China pune mult mai multe capacitati ESRE in exploatare, ba nici chiar SUA nu stau pe loc, se ajunge ca Europa sa-si piarda avansul tehnologic global, in unul din tot mai putinele domenii unde se poate vorbi de asa ceva.

In traducere, acest avertisment s-ar traduce cam asa – stim ca Europa noastra insemna la baza carbune, stim ca sunt costuri mari in renuntarea/reducerea drastica a acestei industrii istorice, dar, trebuie sa apasam pe regenerabile, ne obliga in primul rand competitia globala: avem deja o industrie europeana care sustine regenerabilele, trebuie sa o salvam!

Si uite asa, vestea buna pentru ESRE, de care vorbeam mai sus, poate deveni o veste buna pentru economia europeana in ansamblu. Bine ar fi sa prinda si economia interna o felie mai consistenta din acest festin!

Aici e miza noua a regenerabilelor – sa convinga ca vantul bun in turbinele lor ajuta, in acelasi timp, si industria sa se invarta mai bine (pe orizontala).

Vorbim mai mult de turbinele eolienelor pentru ca, pana una –alta ele reprezinta partea substantiala de regenerabile noi, ca sa zicem asa (cu 3025 MW instalati, la 1 ianuarie 2017, parcurile eoliene au o capacitate de peste doua ori mai mare decat cele fotovoltaice si se apropie de jumatate din capacitatea Hidroelectrica, cel mai mare producator national). Si chiar daca nu ne dam in vant dupa cifrele pe medie, nu-i de neglijat ca eolianul a acoperit 12,2% din consum anul trecut, in timp ce la nivel European pondere de 11,6% (date Wind Europe). Aceasta inseamna aer mai curat, dar si economii la importul de carbuni, hidrocarburi. Exista desigur si reversul: cerificatele verzi care subventioneaza sectorul si au acum un impactul de 11 euro in pretul unui MWh consumat. Dar sa ramanem la fatetele pozitive …

Cum devine romanul ”navigatorul vantului”

La a doua editie a Zilei Portilor deschise la parcurile eoliene, desfasurata la sfarsitul saptamanii trecute, asociata de profil (RWEA) a tinut sa prezinte in special efectul asupra pietei muncii. Si am ajuns in Dobrogea, unde se concentreaza 70% din turbinele eoliene ale patriei.

”Constanta incepe sa fie cunoscuta acum nu doar ca locul unde se pregatesc navigatori de mare, ci si navigatori de eoliene”, spune Sebastian Enache, directorul de dezvoltare al Monsson Operation. O imagine cu adiere poetica, dar care incepe sa prinda consistenta.

Monsson Group,despre care s-a spus ca este investitia unei familii cu origini romanesti, a mizat in ultimii 10 ani pe ridicarea imenselor catarge care ”gonesc” acum pe campiile si dealurile Dobrogei – in total 2400 de MW, mare parte vanzandu-Ie ulterior catre OMV, Butan Gas, STEAG si CEZ.O miscare cu bataie lunga. Pentru ca acum mizeaza pe intretinerea si serviciile de care au nevoie toate aceste capacitati.

Cand spui servicii, spui in primul rand oameni pregatitispecial sa poata intra in siguranta intr-o turbina aflata la o inaltime de 100 de metri, unde sa se ocupe de echipamente, sau sa inspecteze o elice cu pale de 45 de metri. Nu-i o treaba simpla acesta pregatire, dar e un business. Iar business-ul creste si mai mult cand faci o scoala de meserii in care sa pregatesti forta de interventie, nu doar pentru turbinele tale, ci si ale altora, din toata lumea chiar. Reprezentantii Monsson spun ca scoala lor a ajuns sa pregateasca anual aproximativ 2.000 de tehnicieni care lucreaza in turbinele eoliene din toata lumea. Am pregatit romani care au plecat apoi pe bani frumosi in tari precum Germania sau Danemarca, dar avem si greci, suedezi, moldoveni etc. care au venit sa se pregateasca la noi, spune directorul Enache. Romanii care se (re)califica in acesta meserie raman insa baza cursantilor si, de altfel, se estimeaza ca astazi in jur de 2% din tehnicienii care lucreaza in acest sector la nivel global sunt conationali.

In vara anului trecut,Monsson Operation a anuntat – pe un site pe care l-a creat special pentru recrutarea tehnicienilor vantului -o campanie de atragere a 200 de specialisti care sa fie disponibili sa opereze la turbine din Europa, Africa, America de Nord sau Noua Zeelanda. Salariile? Intre 1000 si 3000 de euro pe luna, spune Sebastian Enache.

O recalificare, un salariu bun pentru cateva sute de oameni angajati direct, o chirie pe instalatiile de pe terenurile a sute de mici agricultori, taxe la bugetele a zeci de primarii sunt rezultate notabile, mai ales in zone sarace, dar e nevoie de un impact mai … spectaculos. Si asta cu atat mai mult cu cat vorbim de un sector care, de bine de rau, este sustinut cu eforturi de o societate de consumatori saracitiplus o industrie low-cost si cu productivitate mica. (costuri financiare cuantificabile, nemaivorbind aici de si de costurile de mediu, pe care poate doar liliecii dobrogeni le pot calcula)

Orice pala de vant si orice investitie conteaza!

Aceast unghi de abordarenu poate fi neglijat. Asociatia industriei eoliene din SUA, cu 84 GW eolian instalati, se lauda ca asigura locurile de munca a peste 100.000 de americani, mai ales prin revigorarea zonelor dezindustralizate, de tipul Ohio. Europenii, cu 168,7 GW, dau ca sigur ca sustin 263.000 de locuri europene. Un raport Wind Europe din noiembrie 2017 a calculat: fiecare 1000 de euro venit in eneregia eoliana creaza 250 de euro in celelalte sectoare industriale, incluzand   aici masini echipamente electrice, metalurgie, constructii, engineering. Inevitabil, vorbim de o medie. Inevitabil vorbim de o industrie germana si, la polul opus, una romaneasca, unde poate doar cimentul a contribuit la ridicarea colosilor eolieni.

Un calcul simplu arata ca in urmatorii 10 ani proprietarii eolienelor vor trece la inlocuirea echipamentelor care isi vor atinge durata de viata. Daca ne uitam la cele 1250 de turbine cat se estimeaza ca ar fi acum in tara, fiecare cu cate trei pale … parca ar deveni tentanta macar o investitie intr-o unitate de productie, asa cum au, spre exemplu, polonezii (nu mai vorbim de francezi, spanioli etc.).

Nu stim daca gandesc autoritatile noastre de azi ca, odata cu primirea pioniereasca a tintei de la Bruxelles, sa puna, la schimb, si problema unei minime investitii europene, pentru regenerarea locurilor de munca din industria locala. Dar, dincolo de guvern, insusi sectorul regenerabilelor ar putea sa inceapa sa se ajute singur incercand sa atraga investitii suplimentare, castigand astfel acea incredere, daca tot e vorba de incredere, a consumatorului de a spune: da, domnule, chiar merita sustinerea, sectorul asta imi invarte economia si … nu-mi creste factura!

Caseta

Made in Romania in eolieneSchaeffler Romania, Brasov, 4.000 angajati – componente (rulmenti)/ Leroy-Somer, Oradea, 400 angajati – generatoare / AMSC, Timisoara – sisteme electrice control/ Monsson Operation, Constanta, 200 angajati – servicii, intretinere

(conform WindEurope, raportul ”Impact local, directie globala”, noiembrie 2017)