Prosumăm, prosumăm, dar de unde adunăm mână de lucru pentru hectarele de acoperișuri fotovoltaice

Poate părea greu de crezut, dar în clasamentele europene, România figurează cu doar 1.300 de angajați care au legătură cu energia produsă pe baza panourilor fotovoltaice, o capacitate de 1,4 GW (IRENA, Raport 2023, date 2022, pentru forța de muncă datele sunt la 2021). În orice caz, suntem la ani-lumină de Polonia, cu 56,6 de mii e angajați. Și aceasta în condițiile în care IRENA (Agenția Internațională pentru Energie Regenerabilă) a mai tăiat din raportările polonezilor care ajungeau și până la 90.000 (cf. Solar Power Europe 2021).

Dar orice adunare s-ar face, panoul premianților plasează  Polonia pe primul loc, înaintea Germaniei (51,3 de mii locuri de muncă) și Spaniei (31,5 mii) țări mult mai bogate cel puțin în capacități instalate (66 GW, respectiv 22 GW). Misterul polonez se explică însă nu atât prin capacitatea totală (de doar 11 GW) ci prin cei peste un milion de prosumatori (de sub 5kW) la care a ajuns practic în doar ultimii ani (în 2019, capacitatea totală fotovoltaic în Polonia era de sub 2GW, în 2013 de … 2MW). Așadar, să montezi panouri pe milionul de acoperișuri –chiar e rost de muncă!

Și, culmea, nu au ajuns aici neapărat cu ajutoare de stat de să rupă acoperișul. Programul lor „Electricitatea mea/Mój Prąd”, început în 2019, a ajuns anul acesta la 6.000 zloți (cca 1.300 euro) pe instalație fotovoltaică  și, atenție, maximum e de 15.000 de zloți pentru stocare ( în final tot din fonduri europene).

Prin aceasta, nu vrem să facem aici o comparație cu ai noștri 20.000 de lei (4.000 de euro), pentru sistemul de panouri de 3kW și montaj. Mai provocator pare un alt mister românesc: „începând de astăzi, 6 septembrie, persoanele fizice și unitățile de cult vor putea selecta din aplicația informatică unul dintre cei 515 instalatori validați pentru a le verifica documentele depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice. Ne dorim ca toți cei 87.500 de solicitanți care au aplicat anul acesta să fie aprobați și să devină prosumatori în perioada următoare” (comunicat AFM).

Prin urmare, lăsând la o parte ce ne dorim de la prosumatori, avem 515 instalatori validați și o întrebare: de unde adunăm lucrătorii? Din ce statistici?

Evident, zicem statistici, cu gândul la politici (de dezvoltare): de exemplu, stăm bine la forța de muncă pentru bioeneregie (bicombustibilul angajează circa 20.000 de oameni, cam cât în Franța) dar ar fi ca și cum am spune că stăm bine la lipsă de eficiență (lucrăm pentru o capacitate totală bioenergie de 142 MW, în condițiile în care Franța are 2.000, iar Polonia peste 1.000 MW).

”Salutăm orice părere” mai că ne vine să spunem acum, citând ultima căsuță din chestionarul cerut de Ministerul Energiei pentru exprimarea interesului de participare la o licitație CfD (contracte pentru diferență).Nu întâmplător aducem în discuție CfD-urile care se pregătesc și la noi, pentru că, în patria lor, Marea Britanie, la licitația pentru a prinde acest program de stabilitate financiară, practic un ajutor de stat pe următorii 15 ani, prinzi punct în funcție de cum completezi chestionarul privind lanțul de producție (cât conținut e în UK, câte job-uri produci direct, indirect etc – aici varianta actualizată august). La noi, sunt trecute la comentarii opționale, ”lanțul de aprovizionare, conținutul local și alte aspecte care pot fi importante pentru investitori”.

Dar la capitolul importante pentru economie/societate ca ansamblu, ce scriem, ce bifăm?

Ne-am obișnuit să vorbim de energia verde prin țintele, altfel cât se poate de legitime, la care trebuie să ajungem pentru a supraviețui în viitor. Deocamdată țintele se fac, în toată lumea, doar cu ajutoare de stat, iar ajutoare de stat fără să-ți pui problema locurilor de muncă de azi e de neconceput (cam în toată lumea). Cu mândrie patriotică, președintele Biden anunța luna trecută, la aniversarea primului an al uriașului plan de relansare IRA că zecile de miliardele de dolari pompate ”au creat deja 170.000 de job-uri în energia verde, primele din cele 1,5 milioane care vor apărea în următorii 10 ani, în timp ce se vor reduce semnificativ emisiile de carbon ale națiunii”.

Sigur, nu suntem noi în poziția americanilor (și la drept vorbind și ei mai au până acolo) să zicem ”începem să producem aici și să trimitem noi afară”, dar cel puțin putem avea pretenția ca ajutoarele să se întoarcă la noi măcar în statisticile cu locuri de muncă bine plătite (și nu sezoniere, dacă se poate)?! Nu mai zicem de lanț e producție, de cum am putea stimula măcar producția de componente pentru un panou, că deficitele sunt cât casa (roșie, nu verde!) etc.

De aceea, Energy-center salută de pe acum și chiar vă așteaptă cu orice părere despre potențiale soluții cfd – ce fac diferența între politici și … lipsă de politici de dezvoltare!

Text de Cristian Ștefan