Tot raul spre bine: consortiul Hidroelectrica, Electrica si SAPE se pare ca a iesit din competitia pentru preluarea activelor CEZ Romania.

Informatia este deocamdata pe surse si nimeni nu a comunicat nimic oficial. In realitate, daca este adevarat, nu este chiar nici o tragedie. Intr-un articol precedent Energy-Center atragea atentia ca o asa zisa “renationalizarea” a fostei Electrica Oltenia poate fi o afacere buna in conditiile in care pretul de achizitie este unul adecvat momentului, iar planul de dezvoltare a afacerii este deja bine gandit. Ne-am intrebat insa cum si-ar fi gestionat aceste active ale CEZ in Romania cele trei entitati romanesti intrate in consortiu? SAPE (Societatea de Administrare a Participatiilor in Energie) un fel de fantoma a statului roman prin companiile energetice, care nu face efectiv nimic inca de la infiintarea ei. Electrica este o companie de distributie si furnizare, iar Hidroelectrica este cel mai important producator de energie electrica din Romania.

Prin urmare, pentru Electrica o extindere a activitatii de distributie de energie electrica si pe zona Olteniei (preluand distributia CEZ) poate fi o afacere riscanta, in conditiile in care Electrica cu trei companii de distributie la nivel national face fata cu greu provocarilor din sistemul energetic. Vorbim aici de nivelul de investitii necesar, de digitalizare, de modernizarea liniilor si a statiilor de transformare etc. La acest capitol nici CEZ Romania nu sta grozav dupa mai bine de zece ani de la preluarea distributiei Electrica Oltenia.

In ceea ce priveste pozitia Hidroelectrica, aceasta ar putea fi interesata de centrala electrica de la Resita si mai ales de parcul eolian de 600 de MW al CEZ, din zona Dobrogea. Pentru Hidroelectrica un parc eolian de asemenea putere ar fi o mana cereasca in echilibrarea productiei. Dar, si Electrica a inceput sa fie interesata de achizitionarea unor parcuri eoliene in Romania. Cum s-ar imparti intre cele doua companii gestionarea parcului pe care il detine CEZ?

Dar, sa ne intoarcem la faza initiala a anuntului de vanzare al cehilor. Grupul CEZ a reusit sa instaleze in Romania cel mai mare parc eolian terestru din Europa. Acum vrea sa-l vanda. Pai, de ce nu ar face-o, atata vreme cat nici unde in Europa investitorii in parcuri eoliene nu au beneficiat de o generozitate din partea statului precum au beneficiat cei de la CEZ in Romania? Si nu numai ei. Reteaua de distributie pe care au concesionat-o pe zona Olteniei, unde au circa 1,5 milioane de consumatori casnici, nici nu poate fi comparata din punctul de vedere al profitabilitatii cu celelalte activitati dezvoltate de CEZ in Romania. Asadar, sa vedem cum vine treaba.

Parcul eolian cu o putere instalata de 600 de MW, detinut de CEZ in zona Dobrogei (Cogealac-Fantanele) si-a cam depasit maturitatea si se apropie de faza in care turbinele si ce mai este pe acolo par a fi depasite din punct de vedere al functionarii si tehnologic. Intre timp au aparut tehnologii mult mai performante si la preturi de achizitie mult mai reduse. Raportul intre investitie si capacitatea de recuperare a ei s-a schimbat radical in ultima perioada.

De cealalta parte, respectiv distributia si furnizarea de energie pe zona Olteniei, iarasi nu am asistat la progrese investitionale remarcabile din partea CEZ. Cu alte cuvinte, cine cumpara businessul cehilor trebuia sa aiba in considerare ca pe langa plata activelor va avea de investit mult mai mult. Iata ce scriam noi in urma cu mai bine de o luna:

“Noi am facut o comparatie vizavi de momentul in care a venit CEZ in Romania si momentul in care vrea sa plece. Cehii au facut o afacere buna in Romania. Au cumparat in urma cu peste zece ani zona de distributie energie electrica Oltenia la pret care echivala cu un automobil scump. Si au mai investiti ceva intre timp, dar proportia intre investitii si profit a fost mult in favoarea lor. Si este in continuare. In aceste conditii, de ce ai vinde aceasta distributie si  intreg businessul din Romania?

Justificarile care tin de dezvoltarea energiei nucleare in Cehia tin si nu tin ca argumente. In ultima instanta nici nu ne intereseaza ce spun cehii. Ce este important petru noi se rezuma la intrebarea: merita sa cumparam ce am vandut odata? Altfel spus, renationalizarea despre care vorbeam in titlul articolului nostru are justificare economica?

Raspunsul ar putea fi pozitiv daca am reusi sa negociem cu cehii asa cum au negociat ei cu noi in urma cu peste zece ani. In caz contrar nu am facut nici o afacere. Pe de alta parte, faptul ca se intentioneaza realizarea unui consortiu ne duce cu gandul ca societatile componente iau in calcul o suma mare pentru achizitionarea activelor CEZ. Merita? Ar trebui sa ne uitam la ce s-a intamplat in Bulgaria.

Si ar mai fi de amintit ceva. Odata cu zvonul aparut in piata in legatura cu vanzarea afacerii CEZ in Romania a aparut si Enel cu aceeasi tentativa. Intre timp, Enel a intrat in silenzio stampa, dar nu se stie pana cand.

Timp de zece ani, cele doua multinationale au reusit sa faca din afacerea lor din Romania un business de succes. Nu mai conteaza daca a fost cu ajutorul legislatiei, al interventiilor la nivel inalt sau din alte motive. Pentru ca intre timp lucrurile s-au mai schimbat, iar profiturile nu vor mai fi precum au fost pana acum, ideea de a vinde nu este deloc una rea. Si atunci, ideea de a cumpara este una buna? Aceasta este intrebarea fundamentala la care ar trebui sa stie sa raspunda Hidroelectrica sau Electrica. Despre SAPE nu spunem nimic pentru ca nu conteaza. Suntem curiosi, ce urmeaza?

Pana atunci, atentie la un alt aspect: costul consultantului, sau consultantilor !”

S-a schimbat ceva intre timp? Absolut nimic. Cu alte cuvinte, daca informatia anuntata mai sus este adevarata putem sa spunem din start ca “renationalizarea” despre care vorbeam nu-si are sensul.

Sigur, este important cine va cumpara activele CEZ in Romania, asa cum la fel de importanta este intrebarea daca cehii se grabesc sa vanda, sau asteapta vremuri mai bune. Conform unui articol din FinancialIntelligence, “Pretul oferit de consortiul format din Hidroelectrica, Electrica si SAPE a fost la o treime din pretul companiei care s-a situat pe locul I,  Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA), care a pus pe masa 1 miliard de euro. Pe locul doi s-a situat consortiul strain, iar pe trei consortiul din Romania. Companiile noastre au oferit chiar cu 50 de milioane de euro mai putin decat cea mai conservatoare evaluare pe care au primit-o, în jur de 600 milioane de euro”.

Asta inseamna ca au facut o oferta adecvata. CEZ a cumparat Electrica Oltenia cu vreo 250 de milioane de euro si a mai investit cateva sute (probabil) de milioane de euro in cei zece ani de prezenta in Romania. De asemenea au investit 600 de milioane de euro in parcul eolian, dar atentie, parcul si-a cam trait traiul si si-a luat malaiul. Aceste cifre nu sunt neaparat relevante in cazul vanzarii de acum, decat ca orientare. Sa vedem ce urmeaza.

Se pare ca grupul CEZ a intrat în discutii exclusive cu Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA), pentru vanzarea operatiunilor din Romania. Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) este cel mai mare administrator de proiecte mari de infrastructura la nivel mondial. Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) administreaza active de 129 de miliarde de dolari, din care cea mai mare parte sunt investite în proiecte de infrastructura.

Potrivit informatiilor de pe site-ul companiei, “avand capabilitati în întregul spectru energetic, alimentam cu energie case, întreprinderi si comunitati – si ne concentram pe tranzitia globala catre o economie cu emisii reduse de carbon”.

Astfel 75% din activele MIRA sunt investite în infrastructura, urmata de imobiliar cu 15%, regenerabile cu 9% si agricultura cu 1%. Ca zona geografica, 49% din active sunt investite în Europa, Orientul Mijlociu si Asia. MIRA investeste în 33 de tari, potrivit datelor de pe site-ul propriu.

MIRA face parte din Macquarie Asset Management (MAM) – bratul de administrare a activelor din Grupul Macquarie. La 31 martie 2020, Macquarie Asset Management (MAM) avea în administrare active de 597,7 miliarde de dolari. MAM are peste 1.8902 de angajati care opereaza pe 22 de piete din Australia, America, Europa si Asia.

Macquarie Asset Management (MAM) gestioneaza active pentru investitori institutionali si retail din 1980 în Australia si 1929 în SUA, prin firma cunoscuta anterior sub numele de Delaware Investments.